Seară duhovnicească „Nichifor Crainic – Nostalgia Paradisului” desfășurată în Episcopia Giurgiului

În cadrul serilor duhovnicești organizate în fiecare duminică a Postului Mare, ieri, 28 februarie la Centrul Eparhial pentru copii și tineret „Sfântul Ioan Valahul’, a avut loc un nou eveniment cultural dedicat de această dată personalității, teologului, profesorului, și academicianului Nichifor Crainic, informează episcopiagiurgiului.ro. Acțiunea culturală, inițiată de dr. Cosmin Georgescu, a avut în centrul său lucrarea „Nostalgia Paradisului’, prima lucrare – sistem a prof. Nichifor Crainic.La eveniment a participat în calitate de invitat Preacuviosul Părinte Macarie, Starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Rusul’ din comuna Slobozia, care a i-a încântat pe cei prezenți prin creionarea deosebită a personalității duhovnicești a teologului Nichifor Crainic.

De asemenea, dl. prof. Ion Dincă, fost Director al Liceului Ion Majorescu din municipiul Giurgiu, și dl. prof. Gheorghe Bărăbescu de la Colegiul Național Jean Monnet din Ploiești, au evidențiat înclinația spre matematică a lui Nichifor Crainic.

Tot în cadrul evenimentului a fost organizat și un concurs de recitat poezie din opera marelui poet Nichifor Crainic, la care au participat elevii Seminarului Teologic Ortodox „Teoctist Patriarhul din Giurgiu’ îndrumați de doamna Prof. Georgescu Mihaela.

Dintre cei care au mai luat parte la eveniment s-au numărat și dl. Miron Gheorghe, dl. Grozea Bogdan, dl. Sava Marian, d-na Harhata Vasile și dl. Georghe Iulian.

Seara a fost îmbogățită cu frumoase cântări psaltice interpretate de un grup de elevi ai Seminarului Teologic din Giurgiu. În încheiere, din partea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, cei mai buni recitatori au primit premii care le-au fost înmânate de către părintele Tudor Georian Bogdan, inspector în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…