Seară duhovnicească la Parohia Șușca din Oravița

Preoții din Cercul Pastoral Moldova Nouă s-au întâlnit duminică seară în Parohia Șușca, în cadrul unei seri duhovnicești în care au săvârșit mai întâi Taina Sfântului Maslu, apoi au discutat despre recunoștință și stăruință în rugăciune, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Cuvintele psalmistului David, ‘Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie, în casa Domnului voi merge!’, exprimă în chip fericit bucuria sfântă ce ne-a copleșit inimile, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, când – cu ajutorul lui Dumnezeu – am fost împreună, preoți și credincioși, pentru un mare eveniment în această mică Parohie Șușca: seara duhovnicească la care participă cei 12 preoți din Centrul Pastoral Misionar Moldova-Nouă. Într-o astfel de atmosferă cu totul sărbătorească, primul nostru gând este să înălțăm rugăciune de mulțumire către Dumnezeu, Care ne-a binecuvântat cu această mare bucurie, zicând odată cu Solomon împăratul: Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu asemenea Ție, nici în cer sus, nici pe pământ jos; Tu păzești legământul și ai milă de robii Tăi care umblă cu toată inima lor înaintea Ta!

În prag de seară am poposit așadar în această primă parohie românească la intrarea Dunării în țară – o parohie mică, după cum spuneam mai sus, dar cu suflete mari – pentru a săvârși Sfânta Taină a Maslului. Slujba sfântă a fost săvârșită de un sobor de șapte preoți, din care au făcut parte: pr. Remus Căta de la Parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ Moldova-Nouă, coordonatorul Centrului Pastoral Misionar, pr. Dorin Nistoran de la Parohia Sichevița, pr. Mihai Ienea de la Parohia Coronini, pr. Marcel Mărculescu de la Parohia ‘Adormirea Maicii Domnului’ Moldova-Nouă, pr. Radu Țenovici de la Parohia Moldovița, pr. Ioan Matei de la Parohia Șușca și pr. Ioan Nedelcu de la Parohia Pojejena.

Rugăciunea și credința femeii canaanence

Răspunsurile la strană au fost date de pr. Cristian Ienea de la Parohia Berzasca, pr. Dan Nistoran de la Parohia Gornea, pr. Iova Megheleș de la Parohia ‘Sf. M. Mc. Gheorghe’ Moldova-Nouă și teologul Găină Adrian. La momentul rânduit, părintele Marcel Mărculescu de la Parohia ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Moldova-Nouă a rostit un cuvânt de învățătură despre recunoștință și stăruință în rugăciune. Rugăciunea și credința femeii canaanence din Evanghelie a fost atât de mișcătoare, de stăruitoare și plină de smerenie, că vedem pe însuși Mântuitorul Hristos mirându-se și zicând: ‘O, femeie, mare este credința ta!’. Pentru rugăciunea ei fierbinte și pentru străduința ei, Dumnezeu face zadarnică puterea iadului și vindecă pe fiica ei, alungând pe demonul care chinuia biata copilă. Un om înțelept își îndreaptă duhul înăuntrul său și îl coboară în inima sa. Atunci, harul lui Dumnezeu îl luminează și el se află într-o stare de liniște suprapământească, adică, având conștiința împăcată, căci el contemplă harul Sfântului Duh în interiorul său, după cuvântul lui Dumnezeu: ‘Unde este pace, acolo sălășluiește El’.

Următoarea întâlnire va avea loc în seara zilei de joi, 25 noiembrie, la Parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ Moldova-Nouă, unde se va săvârși întâiul Paraclis al Maicii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente