Seară duhovnicească în Parohia Borlova din Episcopia Caransebeșului

Cu prilejul săptămânii duhovnicești, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat marți seara în mijlocul credincioșilor Parohiei Borlova din Protopopiatul Caransebeș. Cu această ocazie a oficiat slujba Vecerniei, fiind înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, informează episcopiacaransebesului.ro.

La slujbă au participat autorități locale, tineri și copii, precum numeroși credincioși și credincioase, biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului” dovedindu-se, si de data aceasta, a fi neîncăpătoare.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Chiriarh, care a precizat: „Știm că Postul Mare este urcușul nostru spre învierea și mai știm, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, că învierea lui Hristos este învierea noastră, iar Sfinții Părinți definesc postul, gândindu-se în special la Postul Mare, ca fiind foame și sete după Dumnezeu. Suntem chemați în această perioadă a anului bisericesc la rugăciune intensă, la rugăciune curată, la rugăciune de umilință și de pocăință. Suntem datori în această perioadă să intensificăm rugăciunea de umilință și pocăință, canoanele de pocăință și știm că în Postul Mare citim cel mai frumos tratat sau imn al pocăinței, și anume Canonul cel Mare, sau Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Iubiți credincioși și credincioase, să nu lăsăm păcatele pe care le-am săvârșit să fie neiertate și nepocăite. De aceea, perioada Postului Mare este prin excelență o perioadă a pocăinței, în aceste șapte săptămâni suntem chemați la pocăință intensă: metanii, închinăciuni, rugăciuni, post, milostenie și celelalte virtuți care împodobesc și înfrumusețează sufletul omului și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu se va revărsa, nu numai asupra noastră, ci și asupra urmașilor noștri”.

A urmat apoi un moment artistic în care micuții credincioși ai parohiei, înveșmântați în straie populare, au rostit poezii și au intonat cântece religioase specifice acestei perioade a Sfântului și Marelui Post al Paștilor.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a miruit credincioșii și le-a împărțit acestora iconițe, apoi a participat la agapa frățească oferită de părintele paroh Virgil Voinea dimpreună cu Consiliul Parohial, în cinstea acestui important eveniment duhovnicesc.

Comentarii Facebook


Știri recente