Se va construi o biserică maramureșeană la Ambasada din Beijing

După cum ne informează „Ziarul Lumina”, părintele protopop Ioan Rădulescu al Protoieriei II Capitală, împreună cu o delegație a Primăriei Sectorului 2, condusă de către primarul Neculai Onțanu, au efectuat o vizită în Republica Populară Chineză.

Vizita se înscrie în cadrul înfrățirii cu Primăria Sectorului de Est a Beijing-ului, iar în cadrul acestei vizite au avut loc o serie de convorbiri de lucru cu oficialitățile chineze, având rezultate rodnice.

Delegația a fost întâmpinată de ambasadorul Viorel Budura și a vizitat Ambasada României din Beijing. ‘Cu acest prilej domnul ambasador Budura mi-a adus la cunoștință că, în curtea ambasadei, se va ridica o biserică maramureșeană, solicitându-ne, ca la finalizarea lucrărilor de ridicare a bisericii, să revenim pentru a participa la sfințirea sfântului lăcaș. Am prezentat în câteva cuvinte Biserica Ortodoxă Română. În alocuțiune am arătat că Biserica noastră este de origine apostolică, o Biserică a rugăciunii, a tradiției, implicată activ și în viața socială, dar și o Biserică a muzicii bizantine, având o Școală muzicală la Putna încă din secolul al Xl-lea. Pentru reliefarea tradiției noastre strămoșești am interpretat chiar și câteva imne bizantine și am făcut o referire la aportul muzicii bizantine la cultura muzicală a poporului român’, a declarat părintele protoiereu Ioan Rădulescu.

Vizită la pavilionul românesc de la Shanghai

În cadrul vizitei oficiale, s-a discutat despre finalizarea lucrărilor de la biserica din curtea Ambasadei românești din Beijing și despre prezența la sfințirea bisericii a unui cor bisericesc, care să interpreteze un program de lucrări corale românești, dar și cântece din repertoriul celor două țări. De asemenea, în interiorul bisericii, odată cu numirea noului preot, va avea loc și o expoziție de icoane.

‘Am mulțumit gazdelor pentru buna primire și ospitalitate, fiindcă am vizitat monumente culturale și istorice ale civilizației chineze, dar și cele mai frumoase orașe: Hangzhou, Suzhuo și Shanghai, unde se află și pavilionul românesc în cadrul expoziției mondiale’, a mai spus părintele protoiereu Rădulescu.

Comentarii Facebook


Știri recente