Se implinesc astazi 14 ani de la intronizarea Inalt Prea Sfintitului Daniel ca Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Inalt Prea Sfintitul Daniel a fost intronizat ca Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei pe data de 1 iulie 1990. Ca

Mitropolit, Inalt Prea Sfintitul Daniel este fondator al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi si al Seminariilor Teologice Liceale Ortodoxe din Arhiepiscopia Iasilor. La acestea se mai adauga infiintarea Academiei ‘Sfantul Ioan de la Neamt’, a Centrului Cultural-Pastoral ‘Sfantul Daniil

Sihastrul’ de la Durau, a Institutului Ecumenic ‘Sfantul Nicolae’ – Iasi si a Institutului Cultural-Misionar TRINITAS. De asemenea, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei este fondatorul asociatiilor filantropice si

cabinetelor medicale de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iasilor.

Despre personalitatea Inalt Prea Sfintitului Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, ne-a vorbit Parintele Nicolae Dascalu, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Intr-o zi luminoasa de vara, la data de 1 iulie 1990, a fost intronizat la Iasi Inalt Prea Sfintitul Daniel, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Ne aducem aminte de ziua de investitura a celui de-al 53-lea Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Sarbatoarea intronizarii arhipastorului locului este totodata o sarbatoare intregii eparhii, este o sarbatoarea a demnitatii noastre inaintea lui Dumnezeu si a bucuriei crestine in comuniunea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sarbatoarea de astazi este asadar o sarbatoare si o bucurie a tuturor; atunci cand se cinsteste capul, se cinsteste si trupul impreuna cu capul. Atunci cand cinstim pe arhipastorul nostru, ne aducem aminte de binecuvantarea pe care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o Sfintilor Sai Apostoli inainte de a-i trimite la propovaduire cand le-a dat puterea de a duce in popor mangaiere, vindecare si impacare: Tamaduiti pe cei bolnavi; pe cei leprosi curatiti-i; scoateti afara pe demoni. In dar ati luat, in dar sa dati.. Este Testamentul Mantuitorului nostru Iisus Hristos dat Sfintilor Sai Apostoli si Bisericii intregi de a darui ceea ce am primit de la Dumnezeu. Tocmai aceea face Biserica prin slujitorii ei, prin arhipastorii ei: daruieste lumii darul lui Hristos, darul lui Dumnezeu.’

De asemenea, Parintele Mihai Vizitiu, Consilier cu probleme de invatamant ne-a oferit detalii despre activitatile intreprinse de Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei in dezvoltarea invatamantului religios: ‘In acesti ani de cand la carma Mitropoliei Moldovei si Bucovinei se afla Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel, invatamantul teologic a cunoscut o dezvoltare fara egal. Facultatea de Teologie Ortodoxa a fost reinfiintata purtand numele marelui teolog roman Dumitru Staniloae, care a devenit fiabila si care a inceput sa se impuna din ce in ce mai mult. Calitatea muncii noastre a fost stimulata de prezenta in Facultatea a Inalt Prea Sfintitului Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei ca profesor, confirmand astfel activitatea de dascal de la Bucuresti. Infiintarea sau reinfiintarea unor Seminarii Teologice Liceale Ortodoxe reprezinta un alt merit al Inalt Prea Sfintitului Parinte Daniel. Aceste seminarii au devenit in cei 13 ani scoli de traditie, performante, prin rezultatele exceptionale obtinute de catre elevii nostri la concursurile nationale si chiar internationale, cum este cazul acelui elev de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfantul Ioan Iacob de pe langa Manastirea Neamt care a participat la un Concurs International de Pictura din Franta unde a obtinut marele premiu la Sectia Patrimoniu Cultural. Grija Inalt Prea Sfintitului Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei a fost si este permanenta.’

Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, s-a nascut la data de 22 iulie 1951 in comuna Dobresti, judetul Timis, ca al treilea copil in familia invatatorului Alexie si Stela Ciobotea.

Scoala primara a urmat-o in satul natal (1958-1962), Dobresti, iar gimnaziul in localitatea Lapusnic (1962-1966), judetul Timis. In perioada 1966-1970 face cursurile liceale in orasul Buzias, pe care le continua la Lugoj.

Dupa absolvirea examenului de bacalaureat devine student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974).

In perioada 1974-1976 frecventeaza cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, Sectia Sistematica, sub indrumarea Pr.Prof.Dr. Dumitru Staniloae; isi continua studiile in strainatate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestanta a Universitatii de Stiinte Umane din Strasbourg (Franta) si doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolica (Germania).

In 15 iunie 1979 isi sustine teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestanta din Strasbourg intitulata:Reflexion et vie chretiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre theologie et la spiritualite. Teza a fost pregatita sub indrumarea a doi reputati profesori francezi: Gerard Ziegwalt si Andre Benoit si a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universitatii din Strasbourg.

O forma largita a acestei teze a fost pregatita sub indrumarea Parintelui Dumitru Staniloae si a fost sustinuta la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti sub titlul Teologie si spiritualitate crestina.Raportul dintre ele si situatia actuala.

Intre anii 1980-1988, Inalt Prea Sfintia Sa a fost lector la Institutul Ecumenic din Bossey si profesor asociat la Universitatile din Geneva si Freiburg.

In anul 1987, a fost tuns in monahism la Manastirea Sihastria sub numele de Daniel, avand ca nas de calugarie pe Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie.

Un an mai tarziu, este numit Consilier Patriarhal si Director al Sectorului Teologie contemporana si Dialogul Ecumenic. In acelasi an, devine Conferentiar la catedra de Misiune Crestina a Institutului Teologic Universitar din Bucuresti.

In anul 1990, in luna martie, a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei cu titlul de Lugojanul (la 4 martie, a fost hirotonit episcop vicar).

In luna iunie a anului 1990, a fost ales de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Din anul 1992, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae din cadrul Universitatii Al.I. Cuza Iasi, membru al Comitetului Executiv si Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva), vicepresedinte al celei de a II-a Adunari Generale a Conferintei Bisericilor Europene (Graz, 1997), vicepresedinte al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice (Bucuresti), presedinte al Comisiei Sinodale Nationale a Educatiei Religioase (Bucuresti), reprezentant al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pentru activitati crestine de tineret (Bucuresti), membru si presedinte de onoare a numeroase organizatii non-guvernamentale.

Comentarii Facebook


Știri recente