Se împlinesc 37 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Nichifor Crainic, profesor de teologie, poet, eseist, filozof, ziarist și om politic

NICHIFOR CRAINIC, din botez Ion Dobre, s-a născut la 12 dec. 1889, în Bulbucata, jud. Vlașca. A studiat la Seminarul „Central’ (1904-1912) și la Facultatea de Teologie din București (1912 – 1916). Între anii 1916-1918 a participat la primul război mondial, lucrând într-un spital din Iași după care își continuă studiile de specializare la Facultățile de Teologie Catolică și Filosofie ale Universității din Viena (1920 – 1922).

A lucrat ani în șir la redacția unor ziare, ca „Neamul Românesc’ al lui Nicolae Iorga, ,,Dacia’, ,,Lamura’, „Cuvântul’, a condus el însuși ziarul „Calendarul’ și revista lunară „Gândirea” (1926-1944), fiind principalul animator și teoretician al curentului „gândirist” tradiționalist. Laureat al Premiului Național pentru poezie, membru al Academiei Române, onorat cu distincția de ,,doctor honoris causa’ al Universității din Viena, Nichifor Crainic a funcționat în paralel ca profesor la catedra de Literatură religioasă modernă a Facultății de Teologie din Chișinău, transferat apoi la catedra de Istoria literaturii bisericești și religioase moderne de la Facultatea de Teologie din București, de la 1dec. 1932, devenită catedra de Ascetică și Mistică, fiind și suplinitor al catedrei de Apologetică și Dogmatică. A fost angajat și în viața politică, ocupând postul de secretar general în Ministerul Cultelor și Artelor (1926), deputat independent de Vlașca (1927), și ministru al Propagandei Naționale, pentru scurt timp (1940 și 1941). Din iarna anului 1944 până în mai 1947 a stat ascuns la mănăstirea Sâmbăta de Sus, în casa unor preoți din Munții Apuseni și de pe Târnave, datorită persecuției comuniste fiind judecat în lipsă în iunie 1945 și condamnat la închisoare pe viață. Se predă autorităților fiind închis la Văcărești, apoi la Aiud, unde a stat 15 ani, fiind eliberat la 26 apr. 1962. A trecut la Domnul la data de 21 august 1972 la Mogoșoaia lângă București. Opera sa poetică și literară se bazează pe o viziune teologică asupra istoriei și artei românești, poezia lui fiind inspirată din Viața câmpenească și dominată de o notă religioasă.

Dintre lucrările teologice amintim: Sfințenia – împlinirea umanului (Curs de Teologie mistică, 1935-1936), Cursul de Apologetică și Dogmatică, litografiat, Nostalgia paradisului. București, 1940 (reed. la Iași în 1994), Ortodoxia, concepția noastră de viață, Sibiu, 1937, Zile albe-zile negre. Memorii, București, 1991,Volume de versuri: Șesuri natale, Craiova, 1916; Darurile pământului, București, 1920; Șoim peste prăpastie. Versuri inedite create în temnițele Aiudului, București, 1990.

Sursa: Radio Reîntregirea

Comentarii Facebook


Știri recente