Se implinesc 102 ani de la trecerea la cele vesnice a Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu

A fost un inalt ierarh care, animat de o mare dragoste pentru cultura nationala, a daruit Academiei Romane, inca din timpul vietii, o biblioteca valoroasa. Ioan Mihalache, Mitropolitul Moldovei de mai tarziu, Iosif Naniescu, s-a nascut pe 15 iulie 1820, in satul Razalai, judetul Soroca din Basarabia. In 1831, a venit la Iasi, iar dupa patru ani, timp in care a asistat si la punerea pietrei de temelie la Catedrala Mitropolitana din Iasi de catre Veniamin Costache, s-a mutat la Buzau. Si-a inceput studiile la Seminarul din Buzau si le-a incheiat la Liceul ‘Sfantul Sava’ din Bucuresti.

S-a format in epoca premergatoare Revolutiei de la 1848 si a fost martor la cele mai de seama evenimente ale secolului al XIX-lea: Revolutia, Unirea Principatelor Romane si Razboiul de Independenta. Ulterior, a urcat toate treptele ierarhiei bisericesti, iar dupa 1849 a servit ca ieromonah, protosinghel si arhimandrit la Manastirile Serbanesti (Vilcea), Giseni (Dimbovita) si Sarindar din Bucuresti. La 18 ianuarie 1873 a fost ales Episcop la Arges si in data de 10 iunie 1875 a fost numit Mitropolit al Moldovei si Sucevei, iar istoria ieseana ii datoreaza doua mari realizari ? finalizarea cladirii Mitropoliei din Iasi, a carei pictura a fost incredintata prietenului sau din tinerete ? Gheorghe Tattarescu, si cumpararea palatului lui Mihai Voda Sturdza, in care a fost instalat Seminarul Teologic ‘Veniamin’. Tot din initiativa sa s-au restaurat Bisericile ‘Sfintii Trei Ierarhi’ si ‘Sfantul Nicolae Domnesc’. Mitropolitul Iosif Naniescu a trecut la cele vesnice pe 26 ianuarie 1902.

Astazi la Catedrala Mitropolitana s-a oficiat o slujba de pomenire a Mitropolitului Iosif Naniescu, de catre parintii slujitori. In cuvantul de invatatura, Parintele Arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, a evocat personalitatea acestui mare mitropolit care a fost un iubitor de carte si un ctitor.

Comentarii Facebook


Știri recente