Presedintele Conferintei Episcopale Italiene a invitat la prudenta in contextul numarului tot mai mare de casatorii intre musulmani si crestini. Cardinalul Camillo Ruini a spus ca ‘implicatiile existentiale si ecleziale’ ale acestor uniuni ‘sugereaza prudenta si fermitate si cheama la o constientizare a identitatii crestine si a viziunii romano-catolice privind casatoria si familia, si in virtutea consecintelor care deriva la nivel religios si social’. Prelatul a dezbatut problema acestor casatorii in prezentarea notei ‘Casatoria dintre catolici si musulmani’. Textul a fost prezentat marti, 29 noiembrie, in cadrul mai larg al ‘Indrumarilor din partea presedintiei Conferintei Episcopale Italiene’. Cardinalul Ruini porneste de la constatarea ca in ultimii ani numarul acestor casatorii a crescut simtitor, mai ales in urma migrarii masive a musulmanilor in Italia.
Sfântul Calinic sărbătorit la Mănăstirea Cernica | Galeria Foto
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică, 11 aprilie 2021, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Cernica, oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploiesteanul, episcop vicar patriarhal. După Sfânta Liturghie au fost sfințite „Casa Memorială Sfântul…
Patriarhul: Sf. Calinic de la Cernica a fost rugător, milostiv și făcător de minuni încă din timpul vieții
„A fost un sfânt rugător și milostiv și făcător de minuni încă din timpul vieții, întrucât a vindecat o mulțime de oameni bolnavi”, a spus Patriarhul Daniel la Mănăstirea Cernica despre Sf. Ier. Calinic de…
A fost sfinţit muzeul Mănăstirii Cernica. De când poate fi vizitat
Casa Memorială „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani”, Muzeul Mănăstirii Cernica şi trapeza pentru pelerini a aşezământului monastic au fost sfinţite duminică de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Alături de Patriarh, s-a aflat şi…
Sf. Ier. Calinic de la Cernica este ocrotitor spiritual pentru doi arhiepiscopi români
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, îl au ca ocrotitor pe Sf. Ier. Calinic de la Cernica, cinstit duminică, 11 aprilie 2021. IPS Calinic al Sucevei…
141 de ani de la înființarea primei Direcții a Căilor Ferate Române
În urmă cu 141 de ani, prin promulgarea Decretului 1248/1880, a fost înfiinţată administraţia de stat a căilor ferate, sub denumirea Direcţiunea princiară a Căilor Ferate, informează Asociația Inginerilor Feroviari din România. Direcţia a fost transformată…