Scriitorul Marin Sorescu este omagiat la Craiova

La Craiova a început astăzi, 23 februarie, cea de-a X-a ediție a „Zilelor Marin Sorescu”. Manifestarea reunește academicieni, scriitori și alte personalități ale vieții culturale românești, precum și oameni de litere din Republica Moldova și Ucraina. Ediția aniversară este organizată de municipalitatea craioveană ca un omagiu pentru scriitorul din Bulzești-Dolj, de la a cărui trecere în veșnicie au trecut 13 ani.

La deschiderea festivităților a fost prezent și Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a adus un omagiu scriitorului Marin Sorescu: „Este o deosebită bucurie să avem acest prilej al întâlnirii noastre cu Marin Sorescu. Astfel, noi îl cinstim pe scriitorul nostru care în timpul activității sale a reușit să intre în comuniune cu ‘ceva’ care să fie specific lui, oltenesc. Acel ‘ceva’ este haina cu care a îmbrăcat poezia, versul. Poate că numele pe care le-a prezentat el în poezie noi nu le cunoaștem, poate nici nu le bănuim, dar oricum numele respective nu sunt altceva decât o rădăcină în pământul în care s-a născut și a copilărit. Dumnezeu să-l odihnească iar noi îi cinstim veșnic memoria și poezia”, informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente