Școală de vară la parohia „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea

Luni, 6 iulie 2009, a avut loc deschiderea proiectului local „Școala de Vară” din cadrul parohiei „Buna Vestire”, din orașul Râmnicu Vâlcea, la care a participat ca reprezentat al episcopiei arhidiaconul Mihai Pretorian, coordonator al Biroului de Catehizare a Tineretului.

Proiectul inițiat de Patriarhia Română, „Hristos împărtășit copiilor”, s-a răspândit pe întreg teritoriul țării noastre, astfel că fiecare parohie a încercat implementarea lui după cerințe și posibilități. În cadrul acestui proiect catehetic național s-a înscris și parohia „Buna Vestire” din municipiul Râmnicu Vâlcea, responsabil fiind părintele paroh Emanoil Nețu. Proiectul, care are binecuvântarea Preasfințitului Gherasim, Episcopul Râmnicului, se desfășoară, în parteneriat, între parohia „Buna Vestire” și Școala nr. 5 din parohie. Acest proiect ce se desfășoară pe durata unui an școlar, cu posibilitatea reînnoirii, va funcționa pe perioada vacanței ca „Școala de Vară Buna Vestire”.

Toate aceste activități sociale, culturale și educaționale se vor desfășura în Casa parohială, de luni până vineri, între orele 10:00 – 13:00. Sâmbăta se vor organiza excursii în împrejurimi, iar duminica, toți beneficiarii direcți ai acestui proiect, copiii care învață la școala din parohie, dar și alții, precum și elevii de la alte școli vor participa la Sfânta Liturghie.

Proiectul își propune oferirea unei alternative de desfășurare a orei de Religie și de transmitere a cunoștințelor de credință creștină, realizarea unui mod plăcut de a ne întâlni și cunoaște unii cu alții, de a ne face prieteni și de a ne îmbogăți cu trăiri creștine, oferirea unei alte perspective de cunoaștere a lumii, redescoperirea unor valori din noi, din semenii noștri și din jurul nostru. Pentru cei care participă acest proiect înseamnă și o alternativă pentru petrecerea timpului liber, cu implicații socio-culturale pe termen lung.

Acest parteneriat între biserică și școală, realizat la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, va fi mediatizat în cadrul conferințelor preoțești și consiliilor profesorale și prin mass-media, dorindu-se, în același timp, recrutarea voluntarilor de către coordonatorii de parteneriat, părintele Paul Stănciulescu, doamna profesoară Cristina Stoenescu.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente