Școală de vară la Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Suceava

Parohia ‘Acoperământul Maicii Domnului’ din Suceava organizează și în acest an, în colaborare cu Asociația ‘MEREU TINERI’, a III-a ediție a Școlii de Vară, în perioada 20-29 august 2012, după cum a precizat părintele Gheorghe Husarciuc. Tradiția organizării acestei activități pentru tineri, în fiecare an în luna august, a început în anul 2010. Această inițiativă este un mod de concretizare a dorinței de a-i strânge pe tineri împreună, într-o încercare de folosire utilă a timpului liber din vacanță sau concediu, pentru îmbogățirea cunoștințelor și pentru apropierea lor de valorile culturale, religioase și naționale.

În fiecare an, Școala de vară a avut două secțiuni: teoretică – constând în prezentarea și dezbaterea unor teme din diferite domenii: Religie, Literatură, Filosofie, Biologie, Geografie, Comunicare, Alimentație, Educație pentru sănătate, etc.; și practică – o acțiune de voluntariat, o excursie tematică. Anul acesta există patru școli partenere: Școala cu clasele I-VIII Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Școala cu clasele I-VIII Șerbănești. Această ediție este cofinanțată de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret prin DST Suceava.

Prima parte a activității se va desfășura în anexa Bisericii ‘Acoperământul Maicii Domnului’ din Suceava. Partea practică va consta într-o excursie tematică de trei zile în Maramureș și în Bucovina, cu două obiective: Cercetarea urmelor ororilor comunismului și Studiu comparativ asupra arhitecturii bisericești din Bucovina și Maramureș. Tinerii peste 14 ani, interesați de activitatea propusă sunt așteptați să se înscrie până pe 8 august.

Comentarii Facebook


Știri recente