Școala altfel la Seminarul Teologic Dionisie Exiguul

Seminarul Teologic ‘Sfântul Dionisie Exiguul’ din Constanța desfășoară în această săptămână o serie de activități extracurriculare, reunite în programul ‘Școala altfel’, informează „Ziarul Lumina”.

Astfel, astăzi, 2 aprilie, elevii seminariști vor vizita Muzeul Militar, urmând apoi dezbaterea ‘Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină’, în care vor fi reliefate aspecte istorice și culturale ale relației dintre Biserică și Armată, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.

Mâine, 3 aprilie, la ora 12:00, în Sala Magna din cadrul Palatului arhiepiscopal, pr. Ionuț Aștefănoaie va susține conferința ‘Teroarea și martirii din închisorile comuniste’, manifestare la care este invitat să participe Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Reeditând gestul de anul trecut, miercuri, 4 aprilie, aproximativ 30 de elevi și cadre didactice ale seminarului vor dona sânge, gestul lor voluntar venind în întâmpinarea necesității spitalelor de a realiza rezervele de sânge.

Ultimul eveniment al săptămânii în care școala este altfel se va desfășura joi, 5 aprilie, la ora 9:00, la Muzeul Marinei Române, unde este programat spectacolul literar-muzical ‘Judecata mieilor’.

Comentarii Facebook


Știri recente