Școala altfel la Colegiul Traian Lalescu din Reșița

Săptămâna 2-6 aprilie a avut o însemnătate deosebită pentru elevii Colegiului Național ‘Traian Lalescu’ din Reșița. În fiecare zi s-au organizat activități captivante, menite să le dezvolte elevilor competențele și spiritul de echipă și să aducă un zâmbet atât pe buzele lor, cât și ale dascălilor, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

După ce în urmă cu câteva luni, prin bunăvoința Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost sfințită capela Colegiului ‘Traian Lalescu’, la finalul acestor zile ‘altfel’, elevii au avut posibilitatea de a simți bucuria întâlnirii cu Hristos chiar în propria școală.

Așadar, prin purtarea de grijă a preotului Nicolae Mirișan și în urma rodnicei colaborări dintre Colegiul Național ‘Traian Lalescu’ din Reșița și Protopopiatul Ortodox Reșița, spre finalul programului ‘Școala altfel’, pr. prof. Nicolae Chiosa împreună cu pr. Sorin Sfeia și pr. Damaschin Tătaru au oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite, la care elevii au participat într-un număr foarte mare.

Aceștia au înțeles cât este de importantă relația cu Dumnezeu încă de la vârstele lor fragede, în special acum, înaintea marii sărbători a Învierii Domnului, așa că după ce au fost spovediți, tinerii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului, primindu-L pe Hristos în sufletele și în trupurile lor. De asemenea, elevii au mulțumit tuturor preoților implicați în reușita acestei zile binecuvântate, pentru momentele pline de spiritualitate și încărcătură duhovnicească, momente care au umplut tuturor sufletele de pace și lumină.

Comentarii Facebook


Știri recente