Schitul Troianu, din municipiul Râmnicu Vâlcea și-a serbat ocrotitorul

În Duminica a XIV-a după Rusalii, astăzi, 29 august 2010, când creștinii ortodocși sărbătoresc și „Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 15 de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Troianu, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care și-a serbat ocrotitorul.

Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 20 august, iar astăzi a continuat cu Acatistul ‘Sfântului Ioan Botezătorul’ și cu Sfânta Liturghie, după cum ne informează arhiram.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

La hramul istoric al Catedralei Patriarhale va fi proclamată canonizarea Sf. Cuv. Teofana Basarab | Programul manifestărilor

Catedrala Patriarhală îşi serbează în 21 mai hramul istoric dedicat „Sfinților Împărați Constantin și Elena”.  Între manifestările organizate este cuprinsă proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab. Detalii despre viaţa sfintei, aici. Programul integral: Proclamarea canonizării…