Schitul Troianu din Arhiepiscopia Râmnicului, în haine de sărbătoare

Schitul Troianu din Arhiepiscopia Râmnicului se pregătește de sărbătoare. Astfel, în Duminica a IV-a după Rusalii, obștea așezământului monahal își va primii ierarhii, pe Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim și pe Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, cu ocazia cu ocazia târnosirii paraclisului de la demisolul noii biserici cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din incinta ansamblului monahal.

Potrivit arhiram.ro, duminică 10 iulie 2011, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim va participa la Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Schitului Troianu din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Prin legea din anul 1864, Schitul Troianu a fost trecut în proprietatea statului, devenind metoh al mânăstirii Hurez . Ulterior, din 3-5 martie 1949 intră în stăpânirea statului comunist.

Am dori să invităm pe toți vâlceni și pe omenii care ne-au ajutat să terminăm această frumoasă lucrare de la demisolu bisericii Izvorul tămăduirii, duminică dimineata începând cu ora nouă când vor veni ierarhii locului ca să sfințească acest sfânt lăcaș, ca Dumnezeu să ne binecuvinteze prin slujba arhierească care se va săvârși”, a precizat pentru Radio TRINITAS părintele Arhimandrit Sava Pleșa, starețul așezământului monahal.

Mânăstirea a fost restaurată prin purtarea de grijă a ÎPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și a starețului Sava Pleșa. În prezent se află în construcție o nouă biserică cu demisol unde se pot organiza conferințe bisericești, simpozioane, expoziții s-au alte evenimente religioase și culturale.

Comentarii Facebook


Știri recente