Schitul Sfântul Ioan veghează deasupra orașului Panciu

La un kilometru de orașul vrâncean Panciu, pe un platou de munte, se află Schitul ‘Sfântul Ioan’, metoc istoric al Mănăstirii Brazi, unde a trăit Sfântul Ierarh Teodosie. Zona de munte a Vrancei s-a aflat timp de sute de ani sub autoritatea duhovnicească a mai multor stareți, învățători ai isihasmului, între care cel mai cunoscut a fost Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Schitul ‘Sfântul Ioan’, la fel ca și mănăstirea-mamă, a fost refăcut începând cu anii â90, iar viața monahală se desfășoară după regulile ei.

Schitul ‘Sfântul Ioan’ – Panciu este situat la aproximativ 1,5 kilometri vest de orașul vrâncean Panciu, iar în raport cu Mănăstirea-mamă Brazi, se află la aproximativ 700 de metri nord, pe un platou ceva mai înalt decât așezământul monahal din vale. De aici, din mijlocul viilor de pe Dealul Neicului, se pot vedea Măgura Odobeștilor, unde se află Mănăstirea Tarnița, orașul Panciu și aproape toată Valea Șușiței.

Istoria Schitului ‘Sfântul Ioan’ – Panciu începe în anul 1807, când starețul Mănăstirii Brazi, ieroschimonahul Dimitrie, a mutat în locul de astăzi al schitului vechea biserică din lemn de la Brazi, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ctitorită de Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, căreia îi adaugă, la hramul cel vechi, ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’, al doilea hram: ‘Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul’, de unde provine și numele pe care îl are schitul de atunci încoace. Schitul a avut statutul unei bolnițe pentru că starețul Dimitrie a așezat spre a fi îngrijite aici mai multe călugărițe bătrâne și bolnave.

Schitul a fost pustiit de război

Întrucât, cu vremea, biserica din lemn, veche de două sute de ani, făcută de Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, s-a ruinat, în locul ei a fost ridicată, la ‘Sfântul Ioan’, între anii 1892 și 1894, o nouă biserică, din zid, cu cheltuiala lui Dumitrache Filip, ajutat de starețul Irinarh Borșescu de la Brazi; lăcașul de cult va fi însă aproape complet distrus în anii 1917-1918 ai Primului Război Mondial. În urma luptelor ce s-au dat în zonă, nemții au bombardat și au ocupat orașul Panciu. În urma războiului, biserica a rămas cu pereții ciuruiți de gloanțe, geamurile sparte, iar mobilierul distrus.

În 1919, cu ajutorul reginei Maria a României, au fost puse uși, ferestre și pardoseala în chilii, astfel încât viața monahală a renăscut. În anii pașnici și bogați de după 1933, preotul Teodor Antohe, slujitor la Biserica ‘Sfântul Nicolae’ – Șelari din București, a ridicat din temelie (între 1934 și 1936), cu cheltuiala lui și a unor credincioși, o biserică nouă, din zid, încăpătoare. Atunci a fost perioada de înflorire a Schitului ‘Sfântul Ioan’, atât spirituală, cât și materială. Deși vârstnice și suferinde, cele 40-60 de maici și surori din schit își asigurau traiul de fiecare zi lucrând la torsul cânepei și al lânei, la împletit lucruri de îmbrăcăminte, dar mai ales la țesut carpete și covoare. Locuiau în căsuțe modeste, însă exemplar de curate și bine chivernisite, iar cele mai tinere, deși foarte puține, se străduiau și la îngrijirea maicilor bătrâne și bolnave.

Cutremurul din dimineața zilei de 10 noiembrie 1940 a distrus, până-n temelii, biserica din zid. Întrarmate cu puterea rugăciunii și având nădejdea toată la Dumnezeu, călugărițele de la Schitul ‘Sfântul Ioan’ au ridicat, imediat după război, o nouă biserică din lemn, foarte modestă.

Schitul a fost alipit Mănăstirii Brazi în perioada comunistă, dar nu a putut fi salvat

În anul 1949, autoritățile bisericești, pentru a salva lăcașul de cult de la Schitul ‘Sfântul Ioan’, amenințat a fi desființat de către regimul comunist, a unit schiturile de la Brazi și ‘Sfântul Ioan’ într-un singur așezământ călugăresc. Decretul de stat din anul 1959 izgonește, în acel an, toate cele 65 de călugărițe din acest așezământ monahal, distrugând totul și în deal, la ‘Sfântul Ioan’, unde au rămas, acoperite de ierburi și copaci, doar zidurile ce aminteau de biserica dărâmată de cutremur în 1940.

Până în 1999, așezământul monahal de maici Schitul ‘Sfântul Ioan’ a stat în toată vremea sub oblăduirea duhovnicească a mănăstirii-mamă de la Brazi. În acest an, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, călugărițele de la Mănăstirea Brazi au ridicat o nouă biserică la schitul din deal și un corp de chilii. În prezent, Schitul ‘Sf. Ioan’ – Brazi are o obște formată din trei călugărițe, egumenă fiind stavrofora Pavelina Cafagiu, fostă stareță la Mănăstirea Brazi din apropiere, unde a lucrat cu mult folos duhovnicesc și material.

La Mănăstirea Brazi, din apropierea Așezământului monahal ‘Sfântul Ioan’, se află așezate, spre cinstire și închinare, moaștele Sfântului Ierarh Teodosie.

Astăzi, la ‘Sfântul Ioan’, doar ruinele din fața noii biserici atestă vechimea acestui așezământ monahal și stau ca mărturie a trecutului dureros ce și-a lăsat amprenta și aici.

Liniștea din schit, aerul curat ce învăluie ținutul, florile ce înveselesc incinta, turla lăcașului de cult ce te întâmpină maiestuoasă și semnul sfintei cruci, toate arată dorul nestăvilit după Dumnezeu, după mântuire.

La Schitul ‘Sf. Ioan’ – Brazi se ajunge călătorind – fie dinspre Muntenia, fie dinspre Moldova – pe drumul E85 până în punctul Tișița; de aici, se urmează drumul spre Panciu-Soveja; în localitatea Neicu, dincolo de orașul Panciu, se face la stânga, printre vii, drumul ducând pelerinii până în poarta așezământului monahal.

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 14 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente