Schitul Poiana Mărului își sărbătorește hramul

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, duminică, 24 iunie 2012, schitul Poiana Mărului își sărbătorește hramul. Cu acest prilej, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru va fi adusă în pelerinaj la schit, după cum ne informează episcopiacaransebesului.ro.

Programul liturgic al sfintelor slujbe ce se vor oficia cu prilejul hramului este următorul: Sâmbătă, 23 iunie, la ora 18.00, va avea loc întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni , urmată de o procesiune spre mănăstire, iar la 19.00 se va oficia slujba vecerniei cu litie de către un sobor de preoți și diaconi. La ora 23.00 se va oficia utrenia, urmată de acatistul Sf. Ioan Botezătorul și rugăciuni de dezlegare.

Duminică, 24 iunie, la ora 7.00, va avea loc slujba de sfințire a apei, după care se va săvârși Sfântul Maslu. Începând cu orele 9.00, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului alături un ales sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie arhierească.

Situată în peisajul turistic bănățean din stațiunea Poiana Mărului această mănăstire a luat ființă la inițiativa preotului paroh Dorel Fercea și a credincioșilor din parohia Măru înainte de Revoluția din 1989. Lucrările începute au fost sistate datorită opoziției regimului comunist însă odată cu reînființarea Episcopiei în anul 1994 cu binecuvântarea vrednicului de amintere Episcopu Emilian Birdaș al Caransebeșului s-au reluat lucrările de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp din lipsa de fonduri. Reluarea construirii așezământului monahal a reînceput în anul 2000 când cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurențiu al Caransebeșului s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstirești, finalizate doi ani mai târziu.

Biserica zidită în cadrul complexului monahal și-a primit târnosirea la data de 24 iunie 2008 prin lucrarea mâinilor Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului după osteneala de doi ani de zile a monahiei starețe Olimpiada Tiliuță împreună cu obștea de călugărițe care a adus binecuvântarea și liniștea mănăstirilor ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei.

Comentarii Facebook


Știri recente