Într-o scriere de la Muntele Athos din secolul al XVII-lea se spunea că „al doilea Sfânt Munte” se regăsește în ținutul Buzăului și al Vrancei, după cum informează ‘Ziarul Lumina’. În această zonă, timp de câteva sute de ani a existat o rețea unică de chilii, schituri și mănăstiri, unele în ascultare duhovnicească de altele, care au realizat o sinteză unică între tradiția isihastă aghiorită și viața monahală românească. Aici au trăit părinți îmbunătățiți, ca Sfântul Vasile de la Poiana Mărului și Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamț.
Atunci când vorbim de „Paisianism” ne gândim la Sfântul Paisie Velicikovski, la starețul Vasile de la Poiana Mărului și la toate schiturile și mănăstirile din zona Carpaților de curbură, în care monahii, timp de mai bine de trei secole, au generat o mișcare isihastă care a avut reverberații până în Rusia și la Sfântul Munte Athos. Stareții și monahii de la schiturile Brazi, Poiana Mărului, Dălhăuți, Valea Neagră, Mușinoaiele au pus bazele „stărețismului” românesc, adică a acelei lucrări duhovnicești în care un începător este călăuzit în practica rugăciunii neîncetate de un stareț (gheron, „bătrân”). Dacă la Poiana Mărului a trăit Sfântul stareț Vasile, Schitul Mușinoaiele este legat de numele Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi. Mănăstirea Mușinoaiele se află în județul Vrancea, pe Valea Zăbrăuților, ca loc de retragere și nevoință monahală din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În anul 1675, Sfântul Ierarh Teodosie, după numai un an de de arhipăstorire ca mitropolit al Moldovei, a luat hotărârea ca odată cu rectitorirea și reorganizarea Schitului Brazi să ridice din temelie, în același ținut, încă trei schituri: Scânteia, Trotușanu și Mușinoaiele.
A primit danii și ajutoare de la domnitorul Dimitrie Cantemir
Nu se știe dacă ctitorirea schitului Mușinoaiele s-a făcut în timpul vieții Sfântului Ierarh Teodosie, pentru că Episcopul Lavrentie al Rădăuților (1689-1702) cum spun unele documente mai târzii a respectat dorința părintelui său duhovnicesc, vlădica Teodosie, și a ridicat un lăcaș de închinare pe apa Zăbrăuțiului, ctitorind aici o mănăstire și cumpărând, pe seama ei, mai multe moșii sau primind altele, ca danie, din partea unor credincioși, obținând chiar de la domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir felurite scutiri și ajutoare. Cu toate acestea, la începutul secolului XIX, bisericuța de lemn a Mănăstirii Mușinoaiele era runinată. Cel care a rectitorit întreg ansamblul monahal a fost starețul Dimitrie, care între anii 1839 și 1841 a ridicat o bisericuță nouă, din bârne de lemn, căptușită cu scândură, cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’. Starețul Dimitrie a purtat de grijă și schitului de la Poiana Mărului, arătând că aceste mănăstiri din zona Vrancei și a Buzăului erau unite prin legătura dragostei și a râvnei monahale. În anul 1845, Schitul Mușinoaiele avea ca viețuitori treizeci de monahi. Din catagrafia pe anul 1845 aflăm că schitul deținea șase clopote, din care două a câte 100 ocale, și numeroase părți de moșie și vii. Din cauza secularizării averilor mănăstirești făcută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, schitul ajunge la sfârșitul secolului XIX complet sărăcit.
O revigorare materială și duhovnicească a Schitului Mușinoaiele are loc în vremea stăreției ieromonahului Evghenie Hulea, care în 1940 ridică o nouă biserică, de zid, biserica starețului Dimitrie ruinându-se între timp. Starețul Evghenie Hulea a fost un om al lui Dumnezeu, un părinte ca din Pateric și, ulterior, un adevărat mucenic între monahi. În anul 1944, starețul Evghenie Hulea a fost arestat, judecat și închis cinci ani pentru că a hrănit un grup de soldați germani, fugari în fața înaintării Armatei Roșii. Abia eliberat, a fost arestat iarăși și condamnat, în 1959, ca ‘dușman al orânduirii populare’. A petrecut în lagărele de exterminare comuniste ani grei, în care a suportat numeroase suferințe și batjocuri din partea gardienilor închisorilor. Eliberat în 1964, a fost oprit de organele de represiune ale regimului comunist de a se întoarce în monahism, fiindu-i impus domiciliu forțat într-un sat, unde a și murit. După desființarea ca lăcaș monahal, în 1959-1960, Schitul Mușinoaiele a fost aproape pustiu.
Schitul Mușinoaiele este redeschis după 1990
Între anii `80, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei, a venit aici monahul Cleopa Nechită, care a început lucrarea de redeschidere a Schitului Mușinoaiele. În 1990, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a reactivat Mănăstirea Mușinoaiele, din inițiativa și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Epifanie. După 1990, s-au construit la Mănăstirea Mușinoaiele două paraclise noi, unul cu hramurile ‘Pogorârea Sfântului Duh’ și ‘Acoperământul Maicii Domnului’, sfințit pe 8 septembrie 1996, al doilea cu hramurile ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ și ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, sfințit la 1 octombrie 2000. S-au construit chilii noi, precum și numeroase alte clădiri, începând cu trapezele și bucătăria și sfârșind cu tot felul de anexe gospodărești. Ajunsă într-o stare avansată de ruină, biserica starețului Evghenie Hulea a fost demolată și în locul ei s-a ridicat o biserică mare, o adevărată catedrală, cu același hram – ‘Adormirea Maicii Domnului’.
Sfințirea Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’
Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a târnosit duminică, 10 iulie, biserica Mănăstirii Mușinoaiele, cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’, și a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte și părintele protosinghel Cleopa Nechita, starețul mănăstirii. Slujitorii și credincioșii s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, care au fost aduse în procesiune la Mănăstirea Mușinoaiele, ctitoria sa. La sfârșitul Sfintei Liturghii, starețului Mănăstirii Mușinoaiele și unor binecredincioși creștini care au ajutat la construirea bisericii le-au fost acordate diplome și distincții de vrednicie din partea chiriarhului locului. Zidirea Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ a început în anul 2002, iar în anul 2010 a fost finalizată lucrarea de pictare a întregului lăcaș de rugăciune.
