Schimbarea la Fata, in Arhiepiscopia Iasilor

Manastirea de pe Muntele Ceahlau isi serbeaza hramul

Acest sfant lacas are ca hramuri ‘Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant’ si ‘Schimbarea la Fata’. Lucrarile au fost finalizate in anul 1993, an in care biserica cu clopotnita a fost sfintita. Aceasta manastire este amplasata la cota 1.800 metri, pe culmea care leaga Varful Toaca de Ocolasul Mare. Despre manastirea de pe Muntele Ceahlau si despre eforturile depuse pentru reinceperea vietii monahale pe aceste inaltimi ne-a vorbit parintele arhimandrit Clement Haralam, exarh administrativ al manastirilor din Arhiepiscopia Iasilor: ‘In anul 1990, din initiativa IPS Daniel, s-a reconstruit Manastirea ‘Schimbarea la Fata’, avand si hramul ‘Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant’, pentru ca aici era o sarbatoare in cinstea Schimbarii la Fata care, pe vremea comunismului, fusese o sarbatoare in cinstea muntelui, cand s-a incercat o denaturare a sarbatorii, iar dupa 1990 s-a reluat viata religioasa pe Muntele Ceahlau prin construirea acestei manastiri, unica in felul ei, pentru ca toate materialele au fost aduse pe munte cu elicopterul’. De asemenea, parintele arhimandrit Clement Haralam ne-a vorbit si despre viata monahala a calugarilor din manastirea de pe crestele Ceahlaului: ‘Viata monahala este aici putin mai dificila decat in celelalte manastiri, pentru ca vara este foarte scurta, iar iarna este foarte lunga, monahii fiind nevoiti sa suporte vitregiile vremii. Numai biserica este construita in mod obisnuit, locuintele fiind facute in pamant, ca niste bordeie, pentru adapostirea vietuitorilor monahi de acolo. De aceea, in ultima vreme, IPS Daniel a dat binecuvantare pentru construirea unei case a pelerinilor si a calugarilor. Biserica a fost construita la parohia din satul Ceahlau, de mesteri populari din zona, din lemn, fiind transportata cu elicopterul, bucata cu bucata, pana pe varful muntelui, acolo unde a fost amplasata, si sfintita in vara anului 1993’. Asezamantul monahal de pe Muntele Ceahlau a fost denumit in multe scrieri si ‘Olimpul romanesc’, in amintirea sihastrilor si a calugarilor care, prin rugaciunea lor, au coborat cerul pe pamantul Moldovei.

Manastirea Nechit, judetul Neamt, are hramul Schimbarea la Fata

Sfantul lacas a fost ctitorit in secolul al XV-lea de catre monahul Nechit si reconstruit in 1977 pe locul alteia mai vechi. Recent, in incinta manastirii a fost construita o clopotnita cu paraclis. Parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, ne-a mentionat faptul ca ‘traditia spune ca aici, la Nechit, au existat calugari inca din veacul al XIV-lea. Pe firul neintrerupt al vremii a ajuns pana la noi amintirea unui sihastru care se numea Nechita, primul care s-a nevoit aici, rugandu-se lui Dumnezeu, de la care apoi a imprumutat numele paraul Valea si Muntele din apropiere. In jurul lui s-au adunat si alti rugatori care au ridicat dupa obiceiul vremii o bisericuta de lemn, punand astfel bazele unei asezari isihaste care va fi cunoscuta apoi sub numele de sihastria lui Nechita sau Schitul Nechit’. De asemenea, parintele arhimandrit Timotei Aioanei ne-a vorbit si despre lucrarile care s-au facut la aceasta manastire in ultimii 25 de ani: ‘Desfiintat in urma decretului comunist din anul 1959, Nechitul avea sa se refaca in intregime dupa anul 1970, tot prin stradania arhim. Zenovie Ghidescu, aflat acum la venerabila varsta de 87 de ani. In aceasta perioada s-a construit o frumoasa biserica, un paraclis, apoi mai multe case monahale, o clopotnita cu o inaltime de 40 de metri, s-au pictat bisericile si paraclisul, s-a amenajat drumul si s-au facut gospodarii anexe’. In patrimoniul Manastirii Nechit se afla si doua icoane facatoare de minuni ale Maiciii Domnului, precum si alte obiecte de valoare. De asemenea, manastirea a primit in dar, din Grecia, papucul Sfantului Spiridon.

Parohia ‘Schimbarea la Fata’ din Iasi se afla in sarbatoare

Cunoscut si sub denumirea de Biserica Alba, acest sfant lacas a fost construit in anul 1750 pe locul unei vechi biserici din barne, biserica fiind restaurata in timpul mitropolitului Iosif Naniescu. Parintele paroh Marcel Cojocaru ne-a spus ca ‘biserica cu hramul Schimbara la Fata, numita si Alba, este din 1750, cand un anumit preot Velisco a cladit aceasta biserica pe locul unei alte biserici mai vechi care era din barna si care era varuita in alb la exterior, de unde si numele de Biserica Alba. La inceput, biserica a avut hramul Nasterii Mantuitorului, iar actualmente are hramul Schimbarea la Fata, aceasta schimbare a hramului facandu-se o data cu rezidirea bisericii in forma actuala. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, biserica a fost restaurata in timpul mitropolitului Iosif Naniescu, iar in anul 1885 s-a terminat restaurarea acestei biserici. O alta interventie de restaurare a bisericii a fost inceputa in anul 1971 cand ea s-a consolidat, apoi a fost impodobita cu fresca la interior, a fost realizat exteriorul, s-a realizat mobilierul si catapeteasma noua, asa cum o avem si astazi’. De asemenea, parintele Marcel Cojocaru ne-a vorbit si despre icoanele care se afla in patrimoniul acestei biserici: ‘Avem icoane deosebit de frumoase. Cea mai veche icoana care am gasit-o aici este icoana de la 1711 a Sf. Stelian. Apoi, avem icoana Maicii Domnului cu rama de argint si care se afla pe spate fostul hram al bisericii, Nasterea Mantuitorului’.

Biserica din incinta Spitalului Socola isi sarbatoreste hramul

Biserica din incinta Spitalului Socola a fost zidita in anul 1560, la marginea orasului Iasi, si a fost de la inceput manastire de maici. In anul 1803 a devenit manastire de calugari, infiintandu-se si un Seminar Teologic. Din anul 1896, in incinta fostei manastiri de la Socola a functionat o Scoala de Arte si Meserii, ca mai apoi, din 1905, sa functioneze Spitalul de boli nervoase.

Comentarii Facebook


Știri recente