Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătorită în fiecare an la 6 august

Biserica păznuiește astăzi, 6 august a.c., Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărătești, numită în popor și Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbatorii). Este sărbătoarea Schimbării minunate la Față a Domnului, în muntele Taborului înaintea ucenicilor Petru, Iacov și Ioan, arătându-le lor slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i astfel pentru Patima cea de bună-voie dar și vestindu-le Învierea cea din morți ( Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 – 9 si Luca IX, 28 -36).

Dacă la început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfințirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rîndul marilor praznice. Tradiția consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea după Hristos. Atât în Răsărit cât și în Apus, serba¬rea ei începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolu¬lui V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei și papa Leon cel Mare. O găsim indicată și într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane și în alte cărți liturgice, manuscrise grecești, apare pe la începutul secolului VIII. În sec. VIII, Sf. Andrei Criteanul ne-a lasat o frumoasă predică festivă la această sărbătoare. În tot cazul, sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinții Ioan Damaschinul și Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.

La o săptămână de la vestirea patimilor, Iisus s-a retras să se reculeagă și să se roage. El îi luă cu Sine pe apostolii Petru, Iacob și Ioan și s-a suit în muntele Taborului. Aici, pe când se ruga Tatălui ceresc, ‘S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fala Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și s-au arătat lor Moise și Ilie vorbind cu El’ (Mt 17, 2-3). Copleșiți de bucurie, cei trei apostoli ar fi dorit să rămână acolo pe veci. De aceea, Petru exclamă: ‘Doamne, bine este nouă să fim aici. De voiești să facem trei colibe: Ție una, lui Moise una și lui Ilie una.’ Însă, pe când grăiau, iată un nor luminos i-a umbrit și glas din nor zicând: ‘Acesta este Fiul meu cel iubit în care am binevoit, pe Acela să-L ascultați’ (Mt 17,5). Acest glas s-a mai auzit o dată la Botezul Domnului în Iordan, când Duhul Sfânt s-a coborât peste El în chip de porumbel.

Curând după aceasta, norul și cei doi prooroci au dispărut, iar Domnul cu cei trei apostoli au rămas singuri. Pe când se coborau din munte, Mântuitorul le-a poruncit să nu spună nimănui vedenia aceasta până când Fiul Omului va învia din morți. Sărbătoarea Schimbării la Față este prin excelență aceea a îndumnezeirii naturii noastre omenești și a participării trupului nostru trecător la bunurile veșnice, care sunt mai presus de fire.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvintează și se împart (obicei creștin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părți (Biserica rusă) în această zi se face în biserici și la cimitire pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor morți pentru apărarea patriei.

Comentarii Facebook


Știri recente