Schimb de experiență timp de 10 zile între studenții creștini români și cei germani

Miercuri 5 august, la Galați, membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, Filiala „Sfântul Apostol Andrei” au primit vizita unui grup de 12 studenți germani din Tubingen în cadrul unui schimb de experiență care se va desfășura pe durata a zece zile. Tema generică a întâlnirii este „Tinerii creștini și misiunea lor într-o lume afectată de criza economică”.

În prima zi a vizitei lor, joi 6 august, de praznicul „Schimării la Față a Domnului pe Muntele Tabor” tinerii români împreună cu cei germani au participat la Sfânta Liturghie la Biserica Greacă din Galați, iar în cursul serii s-au plimbat pe faleza Dunării

Vineri dimineața studenții au vizitat Biserica Precista și Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Galați, iar după-amiază au participat la primul seminar de discuții, desfășurat la Centrul Eparhial, având ca temă: „Rolul organizațiilor de tineret în a susține misunea creștină”.

Sâmbătă, 8 august, de dimineață, vizita a continuat în orașul Brăila unde tinerii au putut vedea Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Catedrala „Nașterea Domnului”, Biserica „Sfântul Spiridon Vechi” iar apoi cantina pentru săraci „Sfântul Ioan Casian”. După-amiază gazedele i-au condus pe oaspeții germani la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” Lacu Sărat, unde s-a desfășurat al doilea seminar cu tema: „Filantropia creștină într-o lume secularizată”.

Duminică, 9 august delegația din Tubingen a participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Galați, iar imediat după aceasta tinerii au avut o întâlnire cu Preasfințitul Părinte Casian, Episcopul Dunării de Jos, la Centrul Eparhial. După-amiază a fost programată o vizită la Așezământul filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați urmată de o serată culturală organizată în sala de festivități a așezământului.

Începând de luni 10 august tinerii români împreună cu cei germani vor merge spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de sus unde se vor desfășura mai multe sesiuni de discuții.

Marți dimineață este programată o drumeție pe Munții Făgărașului, la prânz seminarul cu tema: „Tinerii în dialog ecumenic” iar apoi participarea la slujba de seară la biserica mănăstirii.

Miercuri 12 august, participare la Sfânta Liturghie de dimineață, după care vor pleacă spre Sibiu unde vor fi vizitate mai multe obiective. După amiază se va desfășura al patrulea seminar ținut de Pr. Vasile Mihoc.

Joi, 13 august, delagația româno-germană va participa la ultimul seminar, cu tema „Tinerii creștini și misiunea lor într-o lume afectată de criza economică” susținut de Codruț Mirică.

Vineri 14 august se va încheia schimbul de experiență între studenții români și cei germani, urmând că aceștia din urmă să se îmbarce din Aeroportul Băneasa spre Tubingen.

Sursa: edj.ro

Comentarii Facebook


Știri recente