Sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități în Arhiepiscopia Târgoviștei

Luni, 3 decembrie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Spitalul Județean Dâmbovița, Secția de Psihiatrie, a avut loc o acțiune social-filantropică, în cadrul Anului omagial al Tainei Sf. Maslu și al îngrijirii bolnavilor, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, ce a presupus oferirea de alimente în valoare de 3.000 lei, pentru bolnavii din această secție, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În cadrul acestei manifestări s-a dat citire mesajului pe care Înaltpreasfinția Sa l-a adresat cu această ocazie, în care s-a evidențiat că grija față de de cei aflați în nevoi și suferință, ori sub povara unor boli sufletești sau trupești, reprezintă o preocupare permanentă a Bisericii noastre, care, prin variate și multiple programe social-filantropice și caritative dorește să împărtășească sensul adevărat al vieții, dar și iubire și milostivire, grijă și atenție, după modelul Mântuitorului Hristos, tuturor celor greu încercați de diferite suferințe sufletești și trupești Amintim și faptul că joi, 30 noiembrie 2012, Protoieria Târgoviște Nord a organizat o acțiune social-filantropică, prin intermediul Biroului său de Asistență Socială,la Centrul de Servicii Comunitare „Sf. Ap. Andrei”, din localitatea Gura Ocniței, cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului spiritual al acestei instituții, prilej cu care au fost dăruite alimente și fructe pentru beneficiarii Centrului.

Comentarii Facebook


Știri recente