Sărbătorirea hramului Adormirii Maicii Domnului în Arhiepiscopia Aradului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în fiecare an aduce mii de pelerini la Sfintele Mănăstiri care vin să-și găsească liniștea sufletească, cerând prin rugăciune ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, care „întru adormire lumea nu a părăsit”.

Toate Mănăstirile din Eparhia Aradului au primit numeroși pelerini care au participat la sfintele slujbe, cei mai mulți solicitând serviciile religioase ca spovedania, Sfântul Maslu, dezlegări etc. La cele mai mari mănăstiri, Hodos-Bodrog și Arad Gai a fost prezent Înaltpreasfințitul dr. Timotei Seviciu Arhiepiscop al Aradului, informează episcopiaaradului.ro. La înainte prăznuire, duminică 14 august a slujit Sfânta Liturghie și a sfințit lucrările de pictură la paraclisul sfântului locaș, tâlcuind în cuvântul rostit pericopa evanghelică despre umblarea pe mare a Mântuitorului și în contextul sărbătorii, în sensul înfruntării valurilor de încercări ale mării vieții de către credincioși prin Biserică simbolizată de corabia în care se aflau ucenicii Mântuitorului știind-o pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu ca ocrotitoare ea însăși Maica Bisericii.

În după amiaza aceleiași zile, ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfinția sa a oficiat slujba Privegherii urmată de tipicul drumului crucii tradițional locului ținând un cuvânt de tâlcuire a pericopelor biblice din cadrul rânduielilor în contextul comuniunii credincioșilor cu Dumnezeu și după pilda Maicii Domnului.

Un cuvânt despre pelerinajele în cadrul Patriarhiei române de praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost ținut de Ierarh și la Catedrala Arhiepiscopală la sfârșitul slujbei Prohodului Maicii Domnului în aceeași seară de înainte prăznuire.

În însăși ziua praznicului tot la Mănăstirea Hodos-Bodrog Înaltpreasfinția sa a asistat la slujba Acatistului Maicii Domnului după care a săvârșit Sfânta Liturghie, hirotonind întru ierodiacon pe unul dintre viețuitorii Sfintei Mănăstiri, predicând despre numirile Maicii Domnului și imboldul fiecărui credincios de a pune în lumină darul lui Dumnezeu prin virtutea legată de cele dovedite de Preasfânta Fecioară Maria.

În seara zilei împreună cu soborul preoților în frunte cu părintele dr. Nicu Breda protopopul Aradului a slujit vecernia la parohia Firiteaz din acest protopopiat în contextul tradiției populare, cuvântând și aici despre legătura proprie poporului nostru drept credincios cu Maica Domnului exemplificând chiar cu martiriul Sfinților Brâncoveni a căror sărbătorire urmează aceste zile.

În toate locurile Ierarhul a participat la masa obștească împreună cu pelerinii sau cu fiii localității după împrejurări. La întoarcere spre reședință au fost cercetate două parohii din protopopiatul Arad. Este vorba de parohia Cruceni unde potrivit numelui pe lângă alte lucrări s-a ridicat și o sfântă cruce și de parohia Șagu unde se finisează lucrările la noua casă parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente