Sărbătorirea aducerii moaștelor Sfântului Andrei în pelerinaj la Galați în anul 1996

Astăzi, 17 octombrie 2008, se sărbătorește la Galați aducerea în pelerinaj a moaștelor Sfântului Andrei. În anul 1996, credincioșii gălățeni s-au împărtășit de bucuria venerării moaștelor Sf. Andrei, Apostolul Românilor, chiar în orașul lor. Evenimentul a fost posibil cu prilejul aducerii de la Patra (Grecia) la Iași a sfintelor relicve, la sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva. Catedralei episcopale din Galați i-au fost dăruite părticele din moaștele Sfântului Apostol Andrei, iar în anii care au urmat părticele din sfintele relicve ale Sfântului Cuvios Casian, ale Sfântului Atanasie al Constantinopolului, ale Sfântului Nectarie al Eghinei, precum și a Brâului Maicii Domnului. Ca în fiecare an, începând din 1996, la Catedrala episcopală s-a oficiat aseară slujba de priveghere în cadrul căreia s-au adus sfintele moaște spre venerare credincioșilor care participă în număr mare la acest moment de intensă trăire spirituală. Astăzi dimineață s-a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Episcop Casian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din municipiul Galați. Pe esplanada Catedralei, mii de credincioși, mai ales elevi și tineri, însoțiți de profesorii de Religie, au continuat pelerinajul la sfintele moaște.

Prin acest moment deosebit se deschide și perspectiva hramului orașului Galați, aflat sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei, prin manifestările spirituale, cultural-educaționale și social-filantropice care se vor organiza și desfășura pe tot parcursul lunii noiembrie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…