Sărbători importante în calendarul Bisericii Ortodoxe pe luna noiembrie

Calendarul creștin ortodox al lunii noiembrie anunță o serie de sărbători importante. Prima mare sărbătoare va fi la sfârșitul acestei săptămâni. Pe 8 noiembrie în toate Bisericile ortodoxe va fi prăznuit soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a fost prăznuită de Biserică începând cu secolul al V-lea. Ca semn de cinstire, Sfinții Voievozi sunt pictați pe ușile diaconești ale Sfântului Altar, unul cu crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celalalt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Raiului, informează TRINITAS TV.

Arhanghelul Gavriil este arhanghelul Bunei Vestiri, care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioară Maria să îi vestească taina cea mare a Întrupării Domnului.

Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil, pe care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește în fiecare an la 8 noiembrie, sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române.

Tot în noiembrie, pe 15, îl vom prăznui pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. Născut în anul 1722, în Ucraina, Sf. Paisie a studiat în adolescență teologia la Kiev, intrând în viața monahală la vârsta de 19 ani. În 1763 a venit în Moldova, unde a condus obștile monahale de la Dragomirna, Secu și Neamț. Sfântul Paisie a încurajat traducerea din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, în limbile română și slavonă. A trecut la Domnul în anul 1794, fiind canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

O altă sărbătoare importantă a lunii este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Aceasta amintește de ziua în care Sfinții Părinți Ioachim și Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară Maria la Templul din Ierusalim. Conform tradiției ortodoxe, începând cu sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, se pot intona colinde și cântări închinate sărbătoririi Nașterii Domnului. Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numită, în popor, Ovidenia, Vovidenia, sau Obrejenia.

Ultima mare sărbătoare a lui noiembrie este închinată ocrotitorului României, Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat. Fratele Sfântului Apostol Petru, Sfântul Apostol Andrei a fost primul dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, pe care l-a însoțit pe drumurile Țării Sfinte, fiind martor al minunilor săvârșite de Domnul. După Înălțarea Domnului la Cer, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit cuvântul său în ținuturile din jurul Mării Negre.

Tot în această lună va începe postul Crăciunului. Prima zi a postului care ne pregătește pentru sărbătoarea Nașterii Domnului va fi duminică, 15 noiembrie. De asemenea, reamintim că sâmbătă, 7 noiembrie, în bisericile ortodoxe se va face pomenirea morților.

Comentarii Facebook


Știri recente