Creștinii ortodocși sărbătoresc în fiecare an la 29 august „Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. În ziua sărbătorii, astăzi 29 august 2011, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop -Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împreună cu un sobor de peste 20 de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Schitul Cornet, din satul Călinești, județul Vâlcea, care și-a serbat ocrotitorul.
Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 28 august, iar astăzi a continuat cu Acatistul ‘Sfântului Ioan Botezătorul’ și cu Sfânta Liturghie, după cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat pericopa evanghelică și a elogiat viața, activitatea și martiriul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
„Învățăm din Evanghelia de astăzi, dar și din viața Sfântului Ioan Botezătorul, că el este simbolul pocăinței, că prin rugăciunile lui noi putem avea conștiința împăcată, că luptându-ne cu păcatul vom birui toate patimile. Învățăm de la Sfântul Ioan că viața noastră nu trebuie să fie plină de desfătări și de plăceri trecătoare, și trebuie să fie o viață în conformitate cu voința lui Dumnezeu. Sensul vieții noastre nu este desfătarea materială, ci viața spirituală. Adeseori se întâmplă ca din cauza patimilor, să pierdem sensul vieții spirituale și în loc să căutăm sfințenia, păcatul și plăcerile lumii acesteia ne cuprind ființa și căutăm lucrurile materiale…” , a spus Preasfinția Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon, tânărul teolog Corneliu Daniel Bălan, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filofteia” din Pitești.
Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Arhiepiscopiei Râmnicului, condusă de dirijorul prof. Marian Cristinel Stroe.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită o slujbă de pomenire a ctitorilor, binefăcătorilor și ostenitorilor acestui sfânt așezământ.
La acest eveniment au mai fost prezenți, Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, stareți și starețe de la mănăstirile vâlcene, preoți, monahi, monahii și sute de credincioși din eparhie și din țară.
Scurt Istoric
Schitul Cornetu cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” este amplasat pe șoseaua Rm.Vâlcea-Sibiu, la cca. 50 km nord de Rm. Vâlcea, în satul Călinești, oraș Brezoi, la 2 km de gara Cornet, pe linia ferată Rm.Vâlcea-Sibiu.
A fost ctitorit de vornicul Mareș Băjescu și soția sa Maria, în anul 1666. Altarul a fost pictat în 1741. În 1808 a fost distrus de un incendiu, fiind refăcut și zugrăvit în 1835. În anul 1898 s-a construit calea ferată și tunelul care trece pe sub porțile din fața bisericii, fiind necesară demolarea chiliilor. Din vechile clădiri a rămas numai un foișor, zidurile și turnul de apărare de la nord și est de biserică. Cupola și o parte din altar au fost dărâmate în 1916-1918 și refăcute între anii 1923-1925. Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a făcut în anul 1960 de către Direcția Monumentelor Istorice. Pictura este lucrată în frescă, altarul fiind pictat în 1761 de pictorii Radu, Mihail și Iordache, iar naosul și pronaosul in 1835 de starețul Irinarh.
Biserica este înaltă, cu ziduri foarte groase din piatră. Interiorul este compartimentat în altar, naos și pronaos; are două turle, una pe naos și a doua pe pronaos. Zidurile exterioare au alternanță de tencuială și cărămidă aparentă. De jur împrejur se află un brâu înflorat prin vopsele.
În prezent schitul se află în administrația Mănăstirii Cozia, și prin grija părintelui Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, chinovia a primit o nouă înfățișare prin lucrările de restaurare și reînoire aduse atât bisericii cât și arhondaricului și noii trapeze.