Sărbătoarea Sfinților Martiri Năsăudeni

Zona Năsăudului, acest străvechi colț de țară românească, a dat mereu prin oamenii ei dovezi de apărare a demnității naționale și a credinței strămoșești. Un asemenea exemplu vrednic de pomenire este cel al lui Atanasie (în graiul popular al locului ‘Tănase’ al lui Dănilă) și cei dimpreună cu dânsul, care s-au impus în conștiința românilor năsăudeni și a Ardealului întreg prin curajul și prin modul autentic în care și-au mărturisit credința străbună.

În prima ședință de lucru a Sfântului Sinod desfășurată între 22-24 octombrie 2007, prezidată de noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, s-a hotărât trecerea în rândul sfinților a Martirilor și Mărturisitorilor Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Telciu, Grigorie din Zagra, Vasile din Mocod, de pe cuprinsul Țării Năsăudului, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie.

Rudenia poetului George Coșbuc

Atanasie Todoran al lui Dănilă din Bichigiu, de pe Sălăuța, înrudit cu familia preoților Coșbuc din Hordou, fusese militar în armata habsburgică, în perioada de domnie a împăratului Leopold I (1640-1705). A părăsit armata austriacă și s-a refugiat în Munții Țibleșului, apoi în Maramureș și în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată. Revine în ținuturile de obârșie, din partea Năsăudului, în perioada în care Imperiul Habsburgic încerca să consolideze frontierele sale de răsărit prin militarizarea zonei și crearea unui regiment de graniță în aceste locuri. Concomitent cu militarizarea, austriecii urmăreau un al doilea obiectiv, deloc lipsit de importanță pentru întărirea stăpânirii lor în Transilvania, și anume atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei. Acesta este contextul în care se înscrie episodul ilustrat de mișcarea de protest de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran, cu multiple semnificații în plan național și spiritual deopotrivă.

Desfășurarea evenimentelor care au culminat cu martirajul lui Atanasie Todoran, prin tragerea sa pe roată, s-a produs la începutul lunii mai 1763, când generalul Bukow a venit împreună cu un corp armat să primească jurământul grănicerilor năsăudeni. Din suita generalului făcea parte și episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron (1754-1764), fiind desemnat ca să binecuvânteze steagul regimentului grăniceresc, aceste momente solemne organizându-se în localitatea Salva, pe platoul numit ‘Mocirlă’. Dar mare a fost uimirea și contrarierea asistenței când, din rândul cavaleriei grănicerești, a ieșit veteranul Todoran adresându-se confraților săi: ‘De doi ani noi suntem cătane, dar carte n-am căpătat de la înălțata împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris ca iobagi, dăm dare și facem slujbe cătănești; copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca și sfânta lege să ne-o ciufulească și batjocorească tisturile (ofițerii imperiali). Jos armele!…’

Pedepsit să fie frânt cu roata

Cuvântarea înflăcărată a lui Atanasie a avut un impact deosebit asupra celor prezenți. Grănicerii l-au alungat pe Bukow și pe ofițeri și s-au hotărât să continue revolta. Înțeleptul bătrân s-a dus apoi la episcopul unit și i-a spus: ‘Fătul meu, de unde ești?’ Acela i-a răspuns: ‘De la Blaj’. ‘Dacă ești de la Blaj și împărăteasa ți-a dat domeniu, du-te acolo și stai liniștit, nu ne tulbura pe noi în credința noastră’. După aceea, l-a luat pe vlădică de mână și l-a condus prin mulțimea tulburată ca nu cumva aceasta să năvălească asupra lui.

La scurt timp după conflict, a venit la Salva o comisie imperială, pentru a face cercetări asupra faptelor. Ancheta s-a întins pe durata a șase luni, fiind îndreptată, în mod evident, asupra principalului conducător al protestelor, Atanasie din Bichigiu. Acesta n-a retractat nimic din învinuirile aduse, asumându-și cu bărbăție mucenicească răspunderea celor întâmplate. Sentința s-a pronunțat în ziua de 12 noiembrie 1763, în fața ‘cvartirului’ colonelului Schroder din Bistrița, fiind scrisă pe o filă separată și comunicată magistratului bistrițean. Actul prevedea ca Todoran al lui Dănilă din Bichigiu, în vârstă de 104 ani (după alții de 120 ani), să fie frânt cu roata ‘pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolarea în statul militar grăniceresc, precum și pentru că, la cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să i se ofere acestuia Sfânta Cuminecătură’ de către preotul greco-catolic. Odată cu el au fost spânzurați Vasile Dumitru a Popii din Mocod, Grigore Mani din Zagra și Vasile Oichi din Telciu, iar trupurile lor au rămas neînmormântate, pentru aceeași vină. Altor 15 conducători ai revoltei li s-a comutat pedeapsa: să treacă de 10 ori în sus și în jos ‘printre loviturile de vergi a 300 de soldați’. La executarea pedepsei, atât Atanasie, cât și confrații săi de supliciu au mărturisit că nu regretă cele întâmplate, deoarece este mai bine să-și jertfească viața decât să trăiască oprimați, trecuți cu forța la o credință străină de sufletul lor.

I s-au făcut doine după ce a murit

Peste timp, mărturisirea dreptei credințe și atitudinea eroică a bătrânului Atanasie din Bichigiu au rămas în conștiința colectivă a locuitorilor din vetrele năsăudene, în inima lor și în creațiile populare:

În pământ de m-or băga

Nu mă las de legea mea

Asta-I legea lui Hristos

Sloboziți puștile jos ș…ț

*

[…] De la-nalta Împărăție

O venit o comnișie

Și pe mulți îi judecară

Feștecare cum să piară:

Unii-n temniță băgați

Or să fie spânzurați

Numa moșu Todoran

Nenfricatu veteran

El s-o sfârșit tras pe roată

Plâns și azi de lumea toată ș…ț

*

[…] Când Todoran a murit

Soarele n-a strălucit,

Luna nu s-a arătat

Și nici ceriul n-a-nstelat,

Fărî a fost numai o jele

De pe pământ pânâ la stele […]

Persistența figurii și a faptelor lui Atanasie Todoran în memoria colectivă a transilvănenilor este dovedită și de o scrisoare inedită a lui Nestor Simon, un cercetător pe nedrept uitat al istoriei acestui ținut, din Cluj, 5 septembrie 1887. Acest document arhivistic aduce o precizare importantă, potrivit căruia ‘năsăudenii s-au opus de două ori unirei: I. unimei religioase cu Roma și 2 uniunei politice în 1848’. Totodată, epistola restituie valoarea mărturisitoare a jertfei lui Atanasie, în condițiile în care majoritatea studiilor istorice au accentuat doar importanța sa socială și politico-națională. În acest sens, Nestor Simon scria, printre altele: ‘Am aflat cauza pentru care s-a opus Todoran Tănase contra militarizării. Adecă el nu s-a opus militarizării, ci s-a opus încercărilor de a se uni cu biserica Romei, deoarece pe atunci curgeau luptele cele mai înverșunate și Curtea din Viena voia ca militarizând, totodată, să esopereze și uniunea’. Documentul citat confirmă și întărește ultimele cuvinte rostite de martir, înainte de a-și încredința sufletul lui Hristos: ‘Nu vă dați unirei!’ (cf. pr. Dorel Man, Fapta lui Tănase Todoran din anul 1763 în conștiința urmașilor: o scrisoare-document din anul 1887 privind revolta de la Salva, în ‘Studia UBB. Theologia Ortodoxa’, nr. 1/2006).

Semnificația profundă a jertfei lui Atanasie Todoran și a celor dimpreună cu el ne este înfățișată într-un mod pilduitor, în jurul anului 1890, grație întâmplărilor petrecute într-o așezare grănicerească din districtul năsăudean, în localitatea Feldru, devenită între timp integral greco-catolică. Autoritățile bisericești greco-catolice doreau să impună în această parohie numirea unui nou preot, nedorit de credincioși din cauza conduitei sale morale îndoielnice. Problema numirii acestui paroh în această așezare de confesiune unită a reprezentat deopotrivă un caz amplu mediatizat de gazetele românești și maghiare ale epocii, cât și un exemplu semnificativ despre impactul peste timp în sufletul locuitorilor din satele someșene, a rezistenței ortodoxe întruchipate cu forța exemplului personal în fața ofensivei catolicizante din secolul al XVIII-lea, de către Atanasie Todoran și numeroșii mărturisitori ai credinței străbune.

Credincioșii din aceste ținuturi greu încercate pe parcursul istoriei foloseau argumente dintre cele mai convingătoare, ca acum, în situația menționată, când se apelează la exemple perene din istoria ținutului grăniceresc și a Ardealului. Parohienii din Feldru își întemeiază refuzul pe invocarea trecutului ortodox al Văii Someșului, precum și pe statornicia în credință a strămoșilor, apărători ai legii și dreptății. Aceștia evocă momentele de luptă și grea cumpănă, care prezintă în prim-plan atitudinea martirului Atanasie Todoran din Bichigiu, frânt cu roata pentru singura lui vină de a-și fi apărat credința drept-măritoare: ‘În care caz contrar, vă spunem drept, că vom fi siliți a păși pe cărările acelea care ni le-a închis în secolul trecut introducerea militarismului cu terorizarea, îngrozirea și chinuirea preoților și poporului de pe Valea Someșului și care s-a sfârșit cu tăierea pe roată a martirului nostru Todoranu din Bichigiu, pentru că și-a apărat religiunea străbună până și-a pus și capul’ (cf. Macarie Drăgoi, Instituirea preoților în Vicariatul Rodnei – cazul de la Feldru din 1890, în ‘Arhiva Someșană’, V, 2006). Impresionează în textul acestui document apelul la experiențele trecute ale regiunii și la sacrificiile îndurate în contextul impunerii catolicismului, la chipul luminos al bătrânului Atanasie Todoran din Bichigiul Năsăudului, care a rămas atât de viu în conștiința și evlavia urmașilor.

Mărturie din zilele noastre

Pe întreaga durată a desfășurării evenimentelor, comunitatea greco-catolică din Feldru va susține constant ca pe o alternativă firească revenirea la ortodoxie ‘la credința înaintașilor’, fapt care a răscolit, se pare, autoritatea diecezană greco-catolică de la Gherla, care a luat o nouă decizie menită de a aplana tensiunile din această fostă parohie ortodoxă. Hotărârea feldrihanilor, exprimată oarecum in extremis la 1890, va fi împlinită în anul 1948 prin revenirea în sânul Bisericii Ortodoxe a preoților și credincioșilor din ținuturile îndelung încercate ale Transilvaniei străbune.

La toate aceste mărturii mai vechi se cuvine a fi adăugată în final și o alta mai recentă, aparținând unuia dintre bătrânii comunității din Bichigiu, care a contribuit, alături de consătenii săi, la întemeierea noii mănăstiri din această localitate. Petre Tecar, la cei peste 80 de ani, evocă vremurile străluminate de obiceiurile locului și de jertfa acestui mărturisitor al plaiurilor năsăudene, așa cum a moștenit de la înaintași: ‘Tata meu, Timoftei Tecar, care a trăit 96 de ani, îmi spunea că pe vremea când era copil, mergea împreună cu alți copii în ziua de Paști ‘în Piezi’ la casele oamenilor și gazda le dădea ouă roșii la copii, cum îi obiceiul la noi în sat. Copiii se duceau și la casa lui Tănase Todoran, care era pe vremea aceea la gura Văii Moroșanului, sub Pleșe, cum îi zicem noi. În casa lui Todoran mai stătea o strănepoată de-a dânsului care le împărțea, la fel ca și alte găzdoaie din sat, ouă roșii la copiii care veneau în ziua de Paști ‘în Piezi’. Mai trăiesc în Bichigiu două vițe de Todoran. Amândouă pot să-i fie neamuri. Mai știu de la tatăl meu că Tănase Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărăteasă drepturile românilor asupriți în religia noastră strămoșească ortodoxă. Pentru aceea luptăm și noi astăzi, pentru credință și adevăr, că suntem sânge de-a lui’.

‘Ne-au scris ca iobagi, dăm dare și facem slujbe cătănești; copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba?…’

‘În casa lui Todoran mai stătea o strănepoată de-a dânsului care le împărțea, la fel ca și alte găzdoaie din sat, ouă roșii la copiii care veneau în ziua de Paști ‘în Piezi’. Mai trăiesc în Bichigiu două vițe de Todoran. Amândouă pot să-i fie neamuri. Mai știu de la tatăl meu că Tănase

Todoran o mers pe jos la Viena să ceară de la împărăteasă drepturile românilor asupriți în religia noastră strămoșească ortodoxă. Pentru aceea luptăm și noi astăzi, pentru credință și adevăr, că suntem sânge de-a lui.’

(Articol realizat de Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord)

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…