BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:
Sâmbătă, 21 mai 2011, orele 7:00, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al catedralei patriarhale, sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena vor fi scoase în procesiune și așezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de către credincioși.
De la orele 9:15, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, pe un podium special amenajat lângă Catedrala patriarhală, orientat spre baldachinul cu moaștele sfinților.
După Sfânta Liturghie, va avea loc premierea câștigătorilor Concursului național de creație creștină „Copilul în familie”, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în toate eparhiile Patriarhiei Române. Organizat în cadrul manifestărilor din 2011, proclamat de către Sfântul Sinod Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, la acest concurs de creație creștină, desfășurat pe două secțiuni, literară și artistică, s-a bucurat de participarea a peste o mie de copii din întreaga țară.
Premierea câștigătorilor va fi precedată vineri, 20 mai 2011, orele 15:00, la Palatul Patriarhiei, de vernisajul expoziției de picturi realizate de copii intitulată Botezul meu organizată în Sala Europa Christiana și de vizionarea în Aula Magna Teoctist Patriarhul a unui film despre desfășurarea Concursului național de creație creștină „Copilul în familie” în eparhiile Patriarhiei Române, realizat de către postul de televiziune TRINITAS TV.