Sărbătoarea Sfintei Treimi prăznuită de studenții creștin ortodocși din Arad

A doua zi de Rusalii, a fost una bogată în evenimente spirituale pentru credincioșii arădeni care au sărbătorit hramul Catedralei arhiepiscopale, Sfânta Treime, prin participarea la Sfânta Liturghie arhierească, informează episcopiaaradului.ro.

În seara zilei, începând cu ora 18.00, A.S.C.O.R. Arad, a organizat o manifestare duhovnicească dedicată prăznuirii Sfintei Treimi. Aceasta a debutat în incinta Paraclisului universitar cu hramul „Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul și Sf. Mare Mucenic Mina”, cu slujba Vecerniei, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, , înconjurat de un sobor de preoți, cadre didactice la Facultatea de Teologie din Arad, de studenți și credincioși.

Într-un înălțător cuvânt de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a prezentat bogăția învățăturii de credință despre Sfânta Treime, dogma fundamentală a creștinismului. Chiriarhul a vorbit despre diferența dintre lucrările Sfântului Duh și manifestările duhului celui viclean asupra ființei umane, precum și despre gravitatea păcatelor de moarte, împotriva celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi. Înaltpreasfinția Sa a argumentat din punct de vedere dogmatic și liturgic reprezentarea ortodoxă a icoanei Sfintei Treimi de la stejarul Mamvri și modul în care credinciosul trebuie să se raporteze la dumnezeire. În finalul cuvântului, a reprodus în fața auditoriului o zicere a Sf. Grigorie Teologul care precizează că: „Despre Dumnezeu, nu putem cuvânta oricum, oricând și oriunde”.

Seara duhovnicească s-a încheiat cu cântări de laudă și rugăciuni adresate Sfintei Treimi.

Comentarii Facebook


Știri recente