Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Tatiana în Arhiepiscopia Craiovei

Sfânta Muceniță Tatiana a fost sărbătorită la 12 ianuarie 2012 în mod deosebit la Catedrala Mitropolitană din Craiova. Sute de credincioși din Oletnia au venit să se închine la sfintele sale moaște și să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, informează Radio TRINITAS.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a declarat: ‘De câțiva ani de zile, aici, în sfânta catedrală vin nenumărați credincioși pentru că Sfânta Tatiana atrage pe tineri, foarte mulți copii și adolescenți care găsesc în Sfânta Tatiana o mare ocrotitoare, apărătoare și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. De aceea și noi, în sfânta Arhiepiscopie a Craiovei avem zi de sărbătoare și în cadrul centrului eparhial nimeni nu lucrează în această zi, deoarece am considerat să avem zi de cinstire și zi nelucrătoare. Creștinii, în ziua sfinților, se reuneau în jurul sfintelor moaște și pe mormintele lor sărvârșeau Sfintele Taine, Sfânta Liturghie și se împărtășeau cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Așadar și noi, încercăm aici în Oltenia să renaștem această practică religioasă’.

Moaștele Sfintei Tatiana au fost aduse de la Constantinopol, pe meleagurile noastre, de boierii Craiovești, în anul 1453. După ce au stat mai multă vreme la Mănăstirea olteană Bistrița, Voievodul Neagoe Basarab mută cinstitele odoare la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Capul Sfintei Mucenițe Tatiana a fost adus la Craiova, după reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950.

Comentarii Facebook


Știri recente