Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – 2008

Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere și de mărturisire comună pentru credincioșii din țară și din străinătate, care vin la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva și ale altor sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

În acest an, la solicitarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, vor fi aduse, din catedrala mitropolitană de la Craiova, o parte din moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, de către o delegație condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 11-15 octombrie 2008, presa va avea acces pe baza legitimațiilor de serviciu.

În data de 14 octombrie 2008, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din fața catedralei mitropolitane.

Biroul de Presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Comentarii Facebook


Știri recente