Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul – hramul Mânăstirii din Dobrești

Praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a fost zi de mare sărbătoare și pentru viețuitorii Mânăstirii din Dobrești, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și ceilalți credincioși care au participat astăzi, 20 iulie 2011, la slujba oficiată în demisolul noii biserici aflată în curs de construcție a acestui așezământ monahal care a luat ființă în anul 2005, în satul natal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale și răspunzând invitației adresată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și de Părintele Ieromonah Matei Buliga, Starețul acestei Sfinte Mânăstiri, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, în fruntea unui numeros sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte Părintele Arhimandrit Simeon Stana, Exarhul Mânăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, Părintele Stareț Matei Buliga, Părintele Ioan Cerbu, Protopopul Lugojului și alți slujitori, răspunsurile liturgice fiind date cu mult talent și însuflețire de către Corul Ligii Tineretului Ortodox din Lugoj.

La acest moment festiv al Mânăstirii din Dobrești, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul și Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei, alături de numeroșii credincioși veniți să își plece genunchii în duh de rugăciune la acest sfânt locaș de cult, s-a aflat, pe durata desfășurării întregii slujbe și Primarul Comunei Bara, de care aparține satul Dobrești și care este unul dintre fiii satului.

La vremea rânduită, mai mulți credincioși și copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la final, după cuvintele de felicitare și binecuvântare adresate din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului și a Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Paisie Lugojanul, clerul și credincioșii au fost invitați cu toții la o agapă festivă, oferită de către organizatori în trapeza amenajată în fosta școală generală a acestei localități.

Astfel, Mânăstirea din Dobrești și-a sărbătorit pentru prima dată hramul de vară, cinstind așa cum se cuvine pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai mari Prooroci ai Vechiului Testament, care este foarte iubit și în rândul credincioșilor ortodocși români din Banat.

Comentarii Facebook


Știri recente