Sărbătoarea Sfântului Longhin Sutașul la Mănăstirea Timișeni

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește mâine, 16 octombrie, pe Sfântul Mucenic Longhin Sutașul. Cu această ocazie, Mănăstirea Timișeni, comuna Șag, din Arhiepiscopia Timișoarei, se va afla în sărbătoare, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Oltenia. Manifestările religioase prilejuite de sărbătorea Sfântului Longhin vor începe de astăzi cu slujba Vecerniei, urmată de la ora 20:00 de Sfântul Maslu, apoi la ora 22:00 de Pavecernița Mică și Miezonoptica. La ora 23:00 se va oficia Acatistul Sfântului Mucenic Longhin Sutașul, iar la miezul nopții vor avea loc Utrenia și Ceasurile I, III, VI. Sâmbătă, începând cu 3:00, părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va sluji Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice vor fi date de un grup coral psaltic, format din tineri studenți teologi din Arad. După terminarea programului religios, credincioșii prezenți vor participa la o agapă frățească în trapeza sfintei mănăstiri.

Comentarii Facebook


Știri recente