Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina la Mănăstirea Radu-Vodă

Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 9 noiembrie 2011, pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. Sărbătoarea a fost marcată, în mod special, la Mănăstirea Radu-Vodă din București, lăcaș monahal ce adăpostește un fragment din sfintele sale moaște. Acestea au fost scoase, aseară, în procesiune și așezate lângă biserica mănăstirii, spre închinare. La Sfânta Liturghie de astăzi, oficiată de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au participat peste o mie de credincioși. Alte câteva sute au așteptat să se închine la sfintele moaște. Rândul lor a depășit cu mult incinta mănăstirii.

Sfântul Ierarh Nectarie este considerat vindecător al bolilor incurabile și un mare binefăcător.

El a trecut la Domnul, în anul 1920.

„În anul 1953 cinstitele sale moaște au fost scoase spre închinare pentru că la mormântul său se făceau foarte multe minuni și mai ales vindecări. În anul 1961 a fost trecut în rândul sfinților și s-a fixat ca zi de pomenire, ziua de 9 noiembrie. A devenit, așadar, din acel an cel mai cunoscut sfânt din Grecia unde aleargă mulțime de popoare ca să-i ceară ajutorul. Prin rânduiala Preabunului Dumnezeu, o părticică din sfintele sale moaște a fost dăruită mănăstirii Radu Vodă de către maica stareță Teodosia. Și la această mănăstire mulți oameni găsesc mângâiere, tămăduire; femei care nu pot să nască prind în pântece și nasc prunci. De asemenea, el mijlocește pentru toți cei care vin să îi ceară ajutorul în această mănăstire care îl are ca ocrotitor, ca patron”, a spus Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul.

După câțiva ani sfintele sale moaște au fost așezate, spre închinare, la mănăstirea din insula grecească Eghina, datorită minunilor pe care le săvârșea – a menționat Preasfințitul Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul, în predica rostită credincioșilor.

Comentarii Facebook


Știri recente