Sărbătoarea Sfântului Dimitrie în Moldova

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit prin rugăciune de mii de credincioși din toată Moldova. Joi seara, în lăcașele de închinăciune ocrotite de acest sfânt a fost oficiată Vecernia. Ieri-dimineață au fost oficiate Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitori.

O reproducere a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Pantanassa” de la Muntele Athos a ajuns joi, 25 octombrie, la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava. Icoana a fost purtată în sfântul lăcaș de pr. paroh Nicolae Horga, care este și inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, fiind întâmpinată de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de soborul preoților și de credincioși. A urmat Vecernia unită cu Litia, Acatistul și Paraclisul icoanei „Pantanassa”, oficiate de IPS Pimen. Icoana Maicii Domnului „Pantanassa” a ajuns la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaș, restaurat și reconsolidat în ultimii 25 de ani. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit ieri Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Dimitrie” – Narcisa din Bacău. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ionuț Pleșcău a fost hirotonit preot. Pr. Ionuț Pleșcău va prelua activitatea Așezământului social-caritabil Mitrovița al parohiei „Sfântul Dimitrie” Narcisa din Bacău. „La Bacău, sărbătoarea Sfântului Dimitrie a fost importantă din punctul de vedere al participării credincioșilor și al trăirii. În municipiul Bacău avem două biserici cu hramul Sfântului Dimitrie, în nordul și în sudul orașului. Cea mai reprezentativă este Biserica „Sfântul Dimitrie” din cartierul Narcisa. Prin prezența unui număr mare de credincioși la slujba Sfintei Liturghii am simțit parcă atmosfera cartierului de altădată din Tesalonic al Sfântului Dimitrie, cartier care s-a numit Mitrovița. Peste 4.000 de oameni și-au manifestat evlavia pentru Sfântul Dimitrie la Bacău, mai ales de când s-a ridicat această biserică. Lăcașul de închinăciune din cartierul băcăuan Narcisa este cea mai mare biserică ridicată în ultimii ani în cinstea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în Ortodoxie. Sărbătoarea de astăzi (n.r. ieri) este un popas duhovnicesc între sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași și prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi”, a spus PS Ioachim Băcăuanul.

PS Corneliu a slujit la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Huși

Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, alături de un sobor de preoți și diaconi a slujit joi seara slujba Vecerniei unită cu Litia în Biserica „Sfântul Dimitrie” din municipiul Huși. Din soborul de slujitori au făcut parte părinți consilieri de la Centrul eparhial Huși, pr. Marius Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huși, și preoții parohi de la parohiile din municipiul Huși. După cum ne-a relatat pr. Marin Tudorică, care este și secretar eparhial al Episcopiei Hușilor, la slujbă au participat un număr însemnat de credincioși. „La finalul slujbei, PS Corneliu a adresat un cuvânt de învățătură în care a făcut referire la martiriul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, arătând dragostea de care sfântul a dat dovadă pentru credința creștină. Preasfinția Sa a remarcat vrednicia și curajul sfântului martir pomenit pe 26 octombrie, arătând că la temelia Bisericii stau jertfele martirilor. Preasfinția Sa i-a felicitat pe enoriașii parohiei noastre și pe toți cei care poartă numele Sfântului Dimitrie”, a spus pr. Marin Tudorică, care a mulțumit Preasfințitului Corneliu pentru prezența la slujba Privegherii din ajunul hramului. De asemenea, pr. Marin Tudorică a arătat că acolo unde este episcopul se află Biserica. „Această bucurie am trăit-o plenar în prezența Preasfințitului Corneliu în ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie”, a remarcat pr. paroh Marin Tudorică, care a evidențiat bogatele realizări pastoral-misionare ale Preasfinției Sale, precum și neobosita strădanie și râvnă în împlinirea misiunii Episcopului Hușilor. Credincioșii prezenți au primit la final pachete cu alimente. Programul liturgic a continuat ieri cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți.

„Să fim următori ai Sfântului Mucenic Dimitrie”

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” din cartierul ieșean Tătărași a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. În seara zilei de 25 octombrie, un sobor de preoți din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor a oficiat Vecernia unită cu Litia. La această slujbă au participat conducerea batalionului, militari, dar și ieșeni, mai ales că pe 25 octombrie a fost sărbătorită Ziua Armatei Române. Pr. Liviu Ghilan de la parohia Valea Adâncă – Miroslava, Protopopiatul Iași 1, a adresat o predică la final în care a vorbit despre rugăciunile pe care sfinții le înalță la Dumnezeu și despre mărturisirea de credință a mucenicilor. „Fără mărturisirea mucenicilor, Biserica nu ar fi existat în zilele noastre. Fără sângele vărsat de sfinții mucenici, învățătura Mântuitorului Hristos nu s-ar fi răspândit. Mai ales în vreme de prigoană Biserica a înflorit, iar credința a sporit. Prin felul în care și-au dat viața pentru Mântuitorul Hristos, sfinții mucenici au atras zeci de mii de suflete către această credință. Să fim următori ai Sfântului Mucenic Dimitrie, mărturisind credința în Hristos mereu”, a spus pr. Liviu Ghilan. În continuare, pr. Valentin Pățăligă, preot militar la capela Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” din Iași, a mulțumit preoților slujitori pentru prezență, celor care sprijină sfântul lăcaș în care slujește, dar și militarilor din cadrul batalionului pentru dragostea pe care o au față de Biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente