Sărbătoarea Sf. Pantelimon la Mănăstirea Frățilești-Sudiți, Ialomița

Mănăstirea Frățilești-Sudiți din jud. Ialomița și-a sărbătorit, la 27 iulie 2012, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Bucuria duhovnicească a fost sporită de prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal.

Din soborul slujitor au mai făcut parte: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîț, Exarhul Mănăstirilor și Schiturilor, preacucernici părinți consilieri, preacuvioși părinți stareți, preoți și diaconi, alături de autorități locale și centrale și credincioși veniți din cele două județe ale Eparhiei.

La momentul predicii Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, despre lucrarea harică și tămăduirile pe care le primim prin rugăciunile Sfântului, potrivit sf-esc.ro.

Mănăstirea Frățilești – Sudiți a fost înființată pe moșia familiei Aurelian Pană prin decizia Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor nr.4/05.03.2007, cu destinație inițială pentru maici, iar din 22 octombrie 2009 a fost transformată în mănăstire de călugări.

Comentarii Facebook


Știri recente