Sărbătoarea Sf. Nicolae la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București

Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou de la Km 0 al Capitalei și-a sărbătorit astăzi, 6 decembrie 2012, hramul de iarnă, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Biserica adăpostește încă de la începutul ei mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Biserica a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioși care au participat la Sfânta Liturghie. Totodată, rândul de pelerini care așteaptă să se închine la raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfântului Ioan cel Milostiv crește de la o oră la alta.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a arătat că „viața Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestei biserici, rămâne pentru fiecare dintre noi un model ideal de urmat în viața noastră, pentru că vedem că el a lucrat foarte multe virtuți pentru care a câștigat cu adevărat Împărăția Cerurilor”.

„Sfântul Ierarh Nicolae a fost un ocrotitor al marinarilor pentru că sunt cunoscute multe din minunile pe care le-a făcut asupra marinarilor. În orașele creștine de pe malurile mărilor și oceanelor există multe biserici închinate Sfântului Nicolae, iar în occident acestea sunt pline de ofrande aduse de marinarii care au fost scoși în chip minunat din diferite primejdii de moarte prin mijlocirile și rugăciunile sale. De asemenea, Sfântul Ierarh Nicolae este protector al fecioarelor pentru că prin intervenția sa directă și prin generozitatea sa a salvat cinstea celor trei fete de care am pomenit și pe care sărăcia era gata să le împingă spre o viață imorală. Este protectorul celor care în lumea aceasta suferă nedreptăți de tot felul, el fiind cel care a salvat din închisoare pe cei trei tineri condamnați nevinovați de către guvernatorul din Mira Lichiei”, a mai spus Preasfinția Sa.

La finalul cuvântului său, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a îndemnat credincioșii la urmarea modelului de viață oferit de Sfântul Ierarh Nicolae: „În vremurile acestea dificile icoana Sfântului Nicolae rămâne o icoană aureolată de sfințenie, o icoană luminoasă, o icoană care trebuie urmată, copiată, devenind și noi ucenici și imitatori ai Sfântului Nicolae. Trebuie să învățăm și să imităm pe Sfântul Ierarh Nicolae, să fim generoși, milostivi, înțelegători cu acești oameni, să-i iubim și să-i înconjurăm cu dragostea și iubirea noastră așa cum a făcut Sfântul Ierarh Nicolae, acum aproape 1700 de ani, cu cei săraci și cu cei aflați în suferință din eparhia pe care a păstorit-o”.

Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou face parte din aceeași serie tipologică arhitecturală, alături de biserica Mănăstirii „Radu Vodă”, de cea a Patriarhiei și de bisericile mănăstirilor Cotroceni, și Văcărești, preluând tipul bisericii cu plan triconc, cu pronaos supralărgit, a lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș.

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (mâna dreaptă), au fost dăruite Bisericii Sfântul Gheorghe – Nou la anul 1599 de către Voievodul Mihai Viteazul și soția sa doamna Stanca (cf. cronicarului Radu Greceanu).

Comentarii Facebook


Știri recente