Sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mira Lichiei, ocrotitorul Catedralei Arhiepiscopale și al Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la Centrul Eparhial se vor organiza mai multe manifestări spiritual-culturale.

Programul manifestărilor, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului, este următorul:

Luni, 5 decembrie: – orele 12.00, în Complexul Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul” va avea loc Vernisarea Expoziției de carte veche și icoană „Mărturii ale istoriei și spiritualității românești”, și un recital de colinde susținut de Corala „Canticum” a Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

– orele 16.00, Slujba Vecerniei cu Litie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

Marți, 6 decembrie: – orele 08.30, primirea moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița Olteană;

– orele 09.30, Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae.

La sărbătoare sunt așteptați reprezentanți ai administrației locale și centrale, preoți, monahi și monahii, studenți și elevi seminariști, credincioși din Arhiepiscopia Râmnicului și pelerini.

Comentarii Facebook


Știri recente