Sărbătoarea Sf. Iacob Persul la Mănăstirea Sărăcinești

În fiecare an la data de 27 noiembrie Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul. Credincioșii care vor să aducă cinstire sfântului se pot închina unui fragment din moaștele sale care se află așezat la loc de cinste într-o raclă în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Sărăcinești din județul Vâlcea, potrivit arhiram.ro.

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul († 421) este un sfânt persan. Supranumele său, Intercisus, derivă din cuvântul latin – „tăiat în bucăți”, care se referă la modul în care a fost martirizat: el fiind tăiat pe rând în 28 de bucăți. I s-au tăiat mai întâi mâinile și picioarele, dar a supraviețuit, și a fost în cele din urmă decapitat.

Provenea dintr-o familie creștină el însuși fiind creștin. După tradiție, a fost ofițer în armata persană și a ocupat funcții înalte în administrația persană, fiind curtean al regelui Yazdegerd I (399-421). După ce regele a început să-i persecute pe creștini, Iacob a fost ispitit să ia parte la ritualurile mazdeene, devenind astfel apostat.

Sub influența familiei sale creștine, el s-a pocăit de apostazia sa și a mers în fața regelui Bahram al V-lea (421-438), succesorul lui Yazdegerd, pentru a-și mărturisi credința creștină. A fost torturat și ucis. Persecuțiile la adresa creștinilor (printre care și moartea martirică a lui Iacob Persul) a reprezentat cauza începerii Războiului romano-sasanid (421-422).

Comentarii Facebook


Știri recente