Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi a oficiat duminică, 12 iunie 2011, Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași. După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile sărbătorii Cinzecimii.
‘Omul este făcut pentru a fi în legătură cu Dumnezeu. Fericitul Augustin spunea: neliniștit este sufletul meu, Doamne, până când nu se va odihni întru Tine. Viața în
Hristos se dobândește în Duhul Sfânt, care a fost făgăduit de Mântuitorul lumii. Duhul Sfânt i-a schimbat înlăuntrul lor pe Sfinții Apostoli atunci când s-a pogorât peste ei. Ei care au experimentat viața în Hristos prin Duhul Sfânt pot să dea mărturie despre aceasta. Aceștia sunt Sfinții și dumnezeieștii Părinți sau cei care chiar în zilele noastre se așează pe ei înșiși sub adumbrirea Sfântului Duh. Omul primește Duhul Sfânt prin rugăciune stăruitoare. Nu există slujbă a Bisericii care să nu înceapă cu invocarea Sfântului Duh. Să-L rugăm pe Dumnezeu în toată vremea și în tot locul, dar mai ales în biserică și în tipul Sfintei Liturghii, să coboare Duhul Sfânt peste darurile care se vor pune înainte și peste darul sufletelor noastre’, a subliniat IPS Teofan.
După Sfânta Liturghie, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a oficiat Vecernia Rusaliilor.