Sărbătoarea parohiei Sf. Ioan Gură de Aur din Drobeta Turnu Severin

Ziua de vineri, 27 ianuarie, a fost una de bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei „Sf. Ioan Gură de Aur” din municipiul Drobeta Turnu Severin, în mijlocul lor aflându-se Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim.

De sărbătoarea aducerii moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur, Chiriarhul mehedințean a liturghisit împreună cu un alai sacerdotal de preoți și diaconi la Altarul singurei biserici din județ care îl are ca ocrotitor pe marele ierarh Ioan Hrisostom, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.

Lucrarea mâinilor arhiereului a continuat după Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Nicodim hirotesind întru duhovnic doi preoți.

Este vorba despre părintele Nicolae Oproiu, paroh al parohiei Godeanu și părintele Aurelian Ghiță, păstor al enoriașilor din parohia Marga.

Cei doi sfințiți slujitori au răspuns chemării Preoției pe 9, respectiv 16 octombrie 2011, pe seama celor două parohii învecinate, care au fost vacante câteva luni.

Parohia ortodoxă „Sfântului Ioan Gură de Aur” a luat ființă în anul 2007 cu scopul de a asigura asistența religioasă pentru credincioșii din zona de est a municipiului.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 10 iunie 2007, iar a doua zi, în data de 11 iunie, sub directa coordonare a Preasfințitului Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, peste 70 de preoți, cântăreți și lucrători de la Centrul Eparhial au participat la săparea și turnarea fundației. În cinci luni s-a reușit ridicarea demisolului acestui sfânt lăcaș de cult ce va fi folosit ca paraclis până la terminarea construirii bisericii.

Biserica de pe Calea Târgu Jiului este singurul locaș de cult din Eparhia Severinului și Strehaiei așezat sub purtarea de grijă a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Comentarii Facebook


Știri recente