Sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Slobozia

În ziua sărbătorii Nașterea Domnului, ieri 25 decembrie 2011, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși, după cum ne informează sf-esc.ro.

La acest slăvit praznic, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul Nelu Soare, care va călăuzi, ca preot, sufletele credincioșilor din parohia Pelinu, Protopopiatul Urziceni.

La momentul potrivit preacucernicul părinte consilier Gabriel Oproiu a dat citire Pastoralei de Crăciun, trimisă preoților și credincioșilor Eparhiei de Chiriarhul Eparhiei Sloboziei și Călărașilor. După acest moment Preasfinția Sa a împărtășit copiii și credincioșii prezenți la slujbă și a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre însemnătatea acestui mare praznic al Nașterii Domnului.

Pentru activitatea și implicarea deosebită, în viața bisericească din Slobozia, Preasfinția Sa a acordat domnului Dumitru Dragomir, înalta distincție „Crucea Slobiziei, în Grad de Cavaler”.

La sfârșitul slujbei, toți credincioșii prezenți au primit câte o pastorală din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, ca semn al participării în număr mare la acest mare praznic.

Comentarii Facebook


Știri recente