Sărbătoarea Mănăstirii Prislop din Borșa

Obștea Mănăstirii „Schimbarea la Față” – Prislop din Borșa, Maramureș, l-a avut în mijlocul ei sâmbăta aceasta pe Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, informează TRINITAS TV.

S-a creat o tradiție ca, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, ierarhul să oficieze aici Sfânta Liturghie cu prilejul hramului Paraclisului așezământului monahal. Mănăstirea Schimbarea la Fata – Prislop este situată la o înălțime de 1413 m in vârful Pasului Prislop la granița dintre Maramureș si Bucovina. La sărbătoarea așezământului au fost prezenți atât credincioși din partea Maramureșului cât și din Bucovina.

„Această mănăstire închinată Sărbătorii Schimbării la Față este o mare binecuvântare pentru că așezată la această înălțime, cota 1400, binecuvintează tot ținutul Maramureșului și toată Bucovina”, a spus Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul.

Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în anul 1999. Obștea așezământului a amenajat aici si un monument al eroilor căzuți în primul Război Mondial.

La final, PS Părinte Arhiereu vicar Iustin Sigheteanul a hirotonit un ierodiacon pe seama Mănăstirii Moisei.

Comentarii Facebook


Știri recente