Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Patriarhie

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 20 aprilie 2012, Izvorul Tămăduirii. Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală din București, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit în curtea Catedralei Patriarhale, pe un podium special amenajat, slujba de Sfințire a Apei, numită și Aghiasma Mică.

La sfârșitul slujbei de Sfințire a Apei, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este dedicată deopotrivă Mântuitorului Hristos și Maicii Domnului: „Această sărbătoare se referă în același timp la Mântuitorul Iisus Hristos, Care este Izvorul Tămăduirilor și la Maica Domnului care pentru că este nedespărțită de Hristos, devine și ea Izvor de Vindecări. De aceea, icoana sărbătorii de astăzi ne prezintă pe Maica Domnului purtând pe genunchii ei, ca pe un tron, pe Hristos care binecuvântează. Atât Maica Domnului, cât și Mântuitorul Iisus Hristos se află ca într-un bazin de apă curgătoare. Prin aceasta arată că atât Dumnezeu-Fiul, cât și Maica Sa sunt Izvor de Tămăduiri”.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este cu atât mai importantă cu cât, astăzi, oamenii devin din ce în ce mai vulnerabili în fața bolilor.

În acest sens, Patriarhul României a apreciat faptul că, în ultimii ani, au fost înființate, în țara noastră, o serie de centre medicale, cabinete de specialitate și chiar spitale, toate sub tutela Bisericii, informează Radio TRINITAS. Este tot atâta nevoie, însă, de a îmbina știința cu rugăciunea, medicina cu spiritualitatea, tratamentul medical cu asistența pastorală pentru cei bolnavi: „Hristos, Izvorul Tămăduirilor, Doctorul sufletelor și trupurilor noastre cum este numit El în cărțile noastre de cult, dorește deodată cu vindecarea sufletului și vindecarea trupului sau deodată cu vindecarea trupului și vindecarea sufletului. De aceea unor bolnavi le spune mai întâi: Iertate sunt păcatele tale!, și apoi: Ridică-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Deci, Biserica a învățat de la Hristos Domnul că trebuie ca omul să se și vindece de păcate prin spovedanie, prin slujba Sfântului Maslu, prin rugăciuni, ca apoi vindecarea bolilor trupești să se realizeze mai ușor și atât sănătatea sufletului, cât și a trupului mizează ceva mai mult: dobândirea mântuirii și a vieții veșnice”.

La final, credincioșii prezenți au putut lua apă sfințită atât pentru folosul lor duhovnicesc, cât și al celor apropiați.

Comentarii Facebook


Știri recente