Sărbătoarea Înălțării Domnului

Înălțarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă și putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale și anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălțat firea omenească în lumina și slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toți oamenii.

Între Învierea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înțelege taina Învierii. Treptat, ucenicii au fost vindecați de necunoaștere și necredință și au fost deplin încredințați că Hristos Cel Înviat din morți nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit și îngropat. În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălțat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca ‘făgăduința Tatălui’, moment când ‘se vor îmbrăca cu putere de sus’.

Luca oferă două cronologii diferite ale Înălțării

Înălțarea Domnului este relatată de două ori de Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale și în capitolul 1 al cărții Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la același eveniment, în cele două narațiuni ale sale face niște diferențe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca așază, din punct de vedere cronologic, Înălțarea Domnului la sfârșitul zilei Învierii, a primei zile a Paștilor. Evanghelistul spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi,

i-a încredințat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: ‘Pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am…’. Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania și, ‘ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer’. Tot Evanghelistul Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul ‘s-a și înfățișat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu’. În această ultimă relatare avem exprimată învățătura adoptată și mărturisită de Biserică. Înălțarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paști, când Domnul, prin repetate arătări, i-a încredințat pe apostoli de realitatea Învierii. Această aparentă contrazicere a Sfântului Luca, care în două scrieri biblice acceptate ca normative de Biserică, oferă două cronologii ale Înălțării Domnului este prezentată și de părintele profesor Constantin Preda în ultima carte a sa. Pentru a înțelege intenția Evanghelistului Luca, trebuie spus că Evangheliile și celelalte cărți biblice nu sunt cronici care prezintă calcule exacte la nivel istoric și material. Cu alte cuvinte, Biblia nu oferă răspuns la întrebarea câți pași sunt de la Ierusalim la Ierihon, ci este preocupată pentru a transmite mesajul dumnezeiesc care decurge din actele mântuitoare realizate de Iisus Hristos. În Evanghelia sa, Luca leagă foarte mult Învierea de Înălțare, le apropie până acolo încât le așază în aceeași zi, pentru că oferă o interpretare teologică a celor două evenimente. Pentru Luca, Înălțarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte și înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în același timp cu Învierea din morți, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiție eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii. Conform acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Luca așază în Evanghelia sa Învierea și Înălțarea în aceeași zi. În cartea Faptele Apostolilor, Luca spune că Domnul s-a înălțat la cer după 40 de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii și propovăduitori ai ei în lume, funcție care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile când Domnul Înviat s-a arătat a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcți ai Mântuitorului Iisus Hristos și a Învierii Sale. Nu înseamnă că apostolii și ucenicii au căpătat o cunoaștere informativă despre Înviere, ci, în mod deplin și direct, au făcut experiența Învierii Domnului prin întâlnirile cu Iisus Hristos Înviat. Mărturia apostolilor despre Domnul Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.

Schimbarea modului în care Hristos este prezent

Ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii și Înălțarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activității Sale pământești și încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume. Mântuitorul se înalță la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli și formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plin de Duhul Sfânt. Hristos Domnul, conform cuvintelor sale ‘iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului’, nu s-a despărțit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezență lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat. Teologia Ortodoxă mărturisește că Duhul Sfânt Îl face prezent pe Hristos în Biserică și în fiecare membru al ei. Acest lucru este foarte frumos exprimat în Anaforaua liturgică, când săvârșitorul Euharistiei se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru a trimite Duhul Sfânt peste darurile de pâine și vin pentru a deveni Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând cuvântul ‘s-a și înfățișat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile’, spune că Domnul Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava și măreția Sa dumnezeiască. Mântuitorul Înviat este același cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârșitul veacurilor, plin de putere și de slavă, de aceea icoana Înălțării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: ‘Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer’.

Părintele Dumitru Stăniloae spune că Înălțarea a însemnat și înălțarea firii omenești la cer, căci Hristos este Unul din Treime și ca Om: ‘Ce-a însemnat propriu-zis înălțarea lui Hristos la cer nu putem ști. Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălțat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualității tuturor treptelor îngerești, ca să fie și ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat și ca om la treapta de Împărat al Împărăției omenirii înnoite. Acum a luat și ca Om toată puterea în cer și pe pământ’.(articol publicat în Ziarul Lumina din 2 iunie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente