Sărbătoarea Facultății de Teologie din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București își va cinsti mâine, 30 ianuarie, ocrotitorii. Cinstirea Sfinților Trei Ierarhi a început încă din această seară, astfel la Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul instituției, a fost oficiată slujba Privegherii și Acatistul Sfinților Trei Ierarhi, de către un sobor de 15 preoți, avându-l ca protos pe părintele Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie din București.

În cuvântul de învățătură părintele prof. Ștefan Buchiu a evidențiat personalitatea celor trei mari ierarhi arătând că taina vieții lor a fost Hristos, pentru că ei au căutat să imite pe Mântuitorul Iisus Hristos; au făcut voia lui Dumnezeu și nu au pus preț pe voia lor.

Mâine, 30 ianuarie, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea se va oficia și slujba Parastasului pentru cei adormiți întru Domnul, foști profesori și studenți ai acestei instituții de învățământ’, după cum a spus părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății.

După Sfânta Liturghie, în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultății, va avea loc un concert de muzică religioasă la care sunt așteptați profesori, studenți și numeroși invitați.

Comentarii Facebook


Știri recente