Sărbătoarea Bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul din Măgura, Bacău

Sute de credincioși sunt așteptați marți, 8 mai, la slujba hramului Bisericii „Sf. Ioan Evanghelistul” din parohia Măgura, Protopopiatul Bacău, singurul lăcaș de cult din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului ce are ca patron spiritual pe acest sfânt.

După cum ne informează Pr. Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în anul 2005 de către Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, lucrarea de zidire a revenind preotului Radu Florin Grigoraș. Cu ocazia serbării de la Măgura, așa cum a precizat preotul paroh, va fi înălțată și crucea pe turla principală a lăcașului de cult.

Parohia Măgura, situată în apropierea municipiului Bacău, asigura baza materială pentru 20 de copii care participă la programul „Școală după Școală”, derulat de un an de zile la instituția de învățământ din localitate, sub patronajul Fundației „Episcop Melchisedec”-filiala Bacău.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente