În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 2012, Biserica Icoanei din Capitală își sărbătorește hramul. Sfanta Liturghie va fi savarsita, începând cu orele 10:00, de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop Vicar Patriarhal, ca delegat al Preafericitului Parinte Patriar Daniel.
„Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasa in fata bisericii, pentru inchinare, incepand de marti, orele 16, pana miercuri dupa Sfanta Liturghie. Marti 14 august, incepand cu orele 18.00 se va savarsi vecernia, urmata de Acatistul Maicii Domnului si de Prohodul Maicii Domnului”, potrivit părintelui paroh Ion Popescu.
Tradiția spune că icoana Maicii Domnului, pe care Biserica Icoanei a moștenit-o, exista înainte de construirea acesteia și că ar fi darul pe care domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a făcut unui mic lăcaș de lemn construit pe la 1681-1682, situat pe locul sau în preajma actualei biserici. Icoana a dat numele bisericii, străzii și parcului aflat în apropiere și este considerată grabnic-ajutătoare. Este o icoană ferecată în argint și o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.
Pe locul sau în preajma actualei biserici – clasată monument istoric – se afla pe la 1681-1682 un mic schit de lemn. Prima construcție în zid, de plan trilobat, cu trei turle, a fost ridicată de monahul Misail Băbeanu (fost logofăt de taină), la 1745-1750, în vremea lui Constantin Mavrocordat și a lui Grigore al II-lea Ghica. La 1777 ajunge ctitor Panait Băbeanu, căpitan de lefegii, nepotul lui Misail. El reface biserica între 1784 și 1786, în vremea lui Mihai Suțu, și o pictează în frescă, cu ajutorul lui Grigore Zugravul. Tot el adaugă în apropiere 12 chilii pentru adăpostirea unor văduve sărmane, „obraze mai alese și călugărițe”. Mai statornicește și „orânduieli” de gospodărire a lăcașului și averii acestuia. Între altele, el ține aici doi preoți și un diacon, „ca să fie podoaba bisericii și învățătura copiilor”. În 1812, grija bisericii îi revine lui Pana Băbeanu, nepotul lui Panait. Acesta obține cărți domnești de danie și scutiri de biruri în favoarea bisericii de la Ion Gheorghe Caragea (1813), Alexandru Suțu (1819) și Grigore al IV-lea Ghica (1826).
Biserica se prăbușește la cutremurul din 1838. Ea este reconstruită și repictată în același an, iar pe pereții pronaosului sunt pictate portretele membrilor familiei donatoare: Misail, Panait, Ioniță cu soția sa Sofia și copiii lor Elena, Nicolae, Maria și Panait (Pana, curatorul restaurator). În 1873, Elena Băbeanu restaurează biserica după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Ea instalează aici altarul actual, creat în 1850 și restaurat în 1967 de Ion Taflan. În 1889, Mihai Băbeanu restaurează biserica de la fundații și îi adaugă exonartexul. Cu această ocazie, frescele sunt acoperite de pictura în ulei realizată de un elev al lui Gheorghe Tattarescu. În 1928 au loc reparații generale, dirijate de arhitectul Smărăndescu. Atunci se renunță la turla din mijloc, acoperișul și turnurile sunt acoperite cu tablă, picturile interioare sunt restaurate și casele învecinate, reamenajate. După cutremurul din 1940, biserica a fost consolidată. Lucrări de restaurare au avut loc în 1965, 1977 și 1989.
