Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” la Mănăstirea Boia

Astăzi, 1 octombrie 2011, când Biserica Ortodoxă cinstește „Acoperământul Maicii Domnului”, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea Boia, din localitatea Câineni, județul Vâlcea, care și-a serbat hramul.

Sărbătoarea a început în seara zilei de vineri, 30 septembrie cu slujba de priveghere, iar astăzi a continuat cu Acatistul ‘Acoperământului Maicii Domnului’ și cu Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat însemnătatea praznicului de astăzi:”În iconografie, Acoperământul are zugrăvit pe el trei stele, ele simbolizând pururea fecioria Maicii Domnului, care a fost și a rămas fecioară și după Nașterea Domnului Iisus Hristos. Acoperământul ei are o deosebită importanță pentru toți creștinii, pentru că toți avem nevoie de Pronia divină și de ajutorul Fecioarei Maria. Iar pentru rugăciunile și credința noastră Maica Domnului ne acopere și ne apără cu Omoforul ei de puterea și ispitele celui rău… Maica Domnului este cinstită în toată lumea creștină și îndeosebi în lumea ortodoxă, însă mănăstirile și bisericile consacrate ei, aduc mai multă mulțime de credincioși și sărbătorile în cinstea Maicii Domnului aduc în comuniune preoți și creștini deopotrivă. Mulțumim Maicii domnului că a mijlocit înaintea Preasfintei Treimi ca această mănăstire să se ridice, să fie primitoare și mai ales să aibă un sobor ales de maici care să păstreze candela credinței ortodoxe aprinsă și să se roage pentru lume, deorece cei din lume au nevoie de rugăciunile mănăstirilor, iar mănăstirile au nevoie de întărire în credință și milostenie pentru a păstra un echilibru duhovnicesc între lumea monahală și cea laică…”, a spus Preasfinția Sa, după cum ne informează arhidiacon Ioan Liviu Găman

La cinstirea hramului Mănăstirii Boia a luat parte și Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Eparhia Râmnicului și Starețul Mănăstirii Cozia, Părintele Protosinghel Ioanichie Trifa, starețul Mănăstirii Turnu, preoți și credincioși din parohiile vecine și pelerini din țară.

Mănăstirea Boia a fost ridicată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în anul 2005, de către protosinghelul Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț și domnii Nicolae Boromiz și Gheorghe Ureche din satul Greblești, la cererea și cu sprijinul credincioșilor din zonă.

Comentarii Facebook


Știri recente