Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”

În toate Bisericile Ortodoxe, astăzi, 1 octombrie este cinstit ‘Acoperământul Maicii Domnului’. Sărbătoarea a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii ‘Maica Domnului’, din Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon Înțeleptul (886-911). Într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în Biserica ‘Preasfânta Născătoare de Dumnezeu’ din Vlaherne – Constantinopol se oficia Slujba Privegherii. Spre dimineață (1 octombrie), Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos împreună cu ucenicul său Epifanie, în timp ce se rugau, au văzut pe Sfânta Fecioară strălucind în lumină, având lângă sine pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe Sfântul Ioan Evanghelistul, stând între alți sfinți și îngeri. Acoperind Maica Domnului credincioșii cu cinstitul ei omofor se ruga astfel: ‘Împărat ceresc, primește pe tot omul cel ce Te laudă și cheamă numele Tău și unde se face pomenirea numelui meu sfințește și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primește-le, Doamne, rugăciunile și făgăduințele și-i scapă de toate nevoile și răutățile’.

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, următoarea sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului prăznuită în 21 noiembrie.

Comentarii Facebook


Știri recente